Povestea celor două săptămâni la mare pe bani publici începe cu un proiect de hotărâre al Consiliului Judeţean Botoşani, de la sfârşitul lunii iulie, prin care se aprobă participarea lui Florin Ţurcanu la „cursuri de perfecţionare”, în perioada 3-17 august 2014. Organizatorul cursurilor: firma Chiriţă Ionel Întreprindere Individuală Bucureşti, prin marca înregistrată Partener APL, alături de firma Public Research (furnizorul trainerilor), care a trimis oferta, pe mail, reprezentanţilor unităţii administrativ-teritoriale.
Dintre toate cursurile puse la dispoziţie de firma menţionată mai sus, Ţurcanu şi-a ales două: „servicii de asistenţă profesională” şi „gestionarea documentelor unei instituţii publice; protecţia şi gestionarea informaţiilor clasificate”. Fiecare câte 800 de lei.
Tot în oferta firmei respective se găsesc şi tarifele pentru cazare şi masă în funcţie de hotelul şi staţiunea alese. De exemplu, în Eforie Nord au existat două variante pentru cazare. La Hotel Felix, un sejur de o săptămână în respectiva perioadă ajungea la 2.275 lei, iar la Hotel Dunărea 2.475. Mâncarea, câte 100 de lei pe zi. Iar preşedintele CJ Botoşani a stat două săptămâni. Ce-i drept, în oferta primită de la Ionel Chiriţă Întreprindere Individuală, hotelierii ofereau cazare gratuită pentru un însoţitor adult şi doi copii sub 12 ani. În cazul lui Florin Ţurcanu, soţia şi doi copii ai săi.
În hotărârea de CJ, adoptată de consilieri, este ataşat şi raportul de specialitate al Direcţiei buget-finanţe, în care se precizează că în bugetul pentru cheltueli şi venituri pe anul 2014, pentru instruirea profesională au fost alocaţi 35.000 de lei. Şi ca să fie totul perfect, familia Ţurcanu a preferat să folosească maşinile instituţiei pentru a face drumul până la Eforie.
„Legislaţia permite şi este foarte bine să participăm la cursuri, sunt lucruri importante pentru oameni care lucrează în administraţie. Dacă faceţi confuzia, cred că nu suntem pe acelaşi subiect. Discutăm de cursuri, nu despre petrecere[…] Faceţi o confuzie, interpretaţi. Nu am fost la mare, ci la cursuri, am toate aprobările legale aşa cum este scris în legislaţie. Suntem obligaţi să mergem la cursuri pentru că noi răspundem pentru documentele pe care le semnăm”, a reacţionat Florin Ţurcanu, contactat de gândul.
Sursa: gandul.info