Toamna este un anotimp deosebit, al contrastelor, care colorează grădinile, parcurile, livezile. Explozia de nuanţe de galben, portocaliu şi roşu, spectacolul de culori si de frumuseți, parcul plin de frunze căzute, galbenul-roșiatic al câmpiilor, frumusețea crizantemelor sunt surprinse în lucrările plastice realizate de preșcolari și elevi sub îndrumarea cadrelor lor didactice – prof. Nela Miron (Grădinița ”Licuricii” Botoșani), prof. Adelina Nădejde (Grădinița P.P. ,Școala Gimnazială ”Sfânta Maria” Botoșani), prof. Ioan Miron (Școala Profesională Specială ”Sfântul Stelian” Botoșani). Intitulată “Toamna în culori”, expoziția va fi găzduită în perioada 28.10 – 01.11.2019 de Secția împrumut carte pentru copii a Bibliotecii Județene ”Mihai Eminescu” Botoșani.