LOCAL | Premiul I pentru frumusețea și mintea laurienilor – FOTO
Revista frumuseții a Colegiului Național ”A.T.Laurian” a câștigat premiul I la un concurs internațional de reviste școlare, PPT-uri, filme, desene și fotografii de vară. Competiția, aflată la a VII-a ediție, a fost organizată de Facultatea de Arte și Design de la Universitatea Naționala de Arte ”George Enescu” din Iași, Liceul Teoretic Republican ”Ion Creangă” din Bălți și Asociația Cultural – Științifică ”Vasile Pogor” din Iași, sub egida ministerelor educației din România și Republica Moldova.
Revista ”Miss&Mister A.T.Laurian” cu numărul 4 a concurat la secțiunea ”Reviste școlare” și, deși doar în format digital, a impresionat prin concepție și conținut. Concursul a avut loc în vară, dar, pentru că acum profesorul Elena Alecsa, coordonatorul din ultimii ani ai balurilor ”Miss și Mister Laurian” a beneficiat de o sponsorizare, a reușit și tipărirea a câteva exemplare, motiv din care, la finalul săptămânii trecute, a avut loc premierea celor direct implicați.
Aceștia au primit diplome și felicitări din partea întregii echipe ce organizează balul de frumusețe al Colegiului Laurian, directorii Mihaela Prăjinariu și Ioan Onofrei fiind de asemenea încântați de performanța revistei. ”Vă mulțumim pentru modul în care vă dedicați, punând suflet în tot ceea ce faceți, deci, iată, și în activitățile ce dau viață Colegiului Laurian. Știm că a realiza o revistă presupune multă muncă migăloasă, eforturi pe care inițial nu le-a recompensat nimeni ci își propuneau doar să nu lase să se piardă nimic din ce face familia laurienilor.”, au fost cuvintele directorului Mihaela Prăjinariu, în timp ce directorul adjunct și-a amintit că ”istoria revistelor din Laurianul de după 1989 a început în 1994, cu ”prima revistă liberă” din țară cum ne plăcea să o numim atunci, motivul fiind că toți cei implicați în colectivul de redacție, elevi și profesori, aveam drept de veto, deci dacă nu era unanimitate asupra unui articol acesta nu apărea.”.
Libertatea elevilor de a decide s-a transmis la Laurian, balurile și revistele lor fiind un exemplu, directorii neimplicându-se în nici un fel în organizare și concepție. Ultimele numere ale „Miss&Mister A.T.Laurian” au fost coordonate și tehnoredactate de Alexandra Onofrei, fostă elevă a colegiului, actualmente specialist PR în cadrul unei firme de renume din Cluj.
Tânăra se numără printre deţinătorii premiului III la unul dintre balurile anilor trecuţi, dar şi printre organizatorii ediţiilor ce au urmat. A lucrat la reviste din pasiune, selectând fotografii din mii de poziții, corectând texte și având grijă să nu lipsească niciun actor implicat în concursurile organizate în ultimii ani. Munca a durat mai bine de cinci luni, însă rezultatele au fost la înălțime, premiul obținut la Festivalul internațional – concurs Anelisse”confirmând acest lucru.