ImportantLocal

LOCAL | Premieră absolută la Dorohoi: Muzeul George Enescu poate fi vizitat şi virtual! FOTO!

Dacă nu aveţi timp să vizitaţi Muzeul Memorial George Enescu din Dorohoi, o puteţi face virtual!

Cu ajutorul aplicaţiei “Acasă la Enescu”, disponibilă în Galaxy Apps și Google Play, orice pasionat de muzică poate afla informaţii despre viaţa şi opera marelui compozitor şi îi poate asculta chiar şi muzica. Muzeul devine, astfel mai accesibil şi mai uşor de vizitat, prin intermediul tehnologiei.

Aplicaţia dezvoltă componenta educaţională şi se adresează în special copiilor cu vârste între 7 și 14 ani, fiind un mod interactiv și amuzant de învățare, mai ales că la final, vizitatorii își pot testa cunoștințele muzicale prin intermediul tehnologiei și pot recrea operele compozitorului pe portativul aplicației.

Această metodă unică la Botoşani a fost inaugurată astăzi în prezenţa iniţiatorilor proiectului şi a persoanelor care s-au implicat pentru ca tânăra generaţie să beneficieze de instrumente moderne de cunoaştere.

Digitalizarea Muzeului Memorial “George Enescu”, a fost posibilă graţie unui parteneriat pe care Muzeul Județean Botoșani l-a încheiat cu Samsung Electronics România și sponsorul Ștefan Silion, promotor local al valorilor românești.

“Muzeul Județean Botoșani caută în permanență metode prin care să devenă cât mai atractiv, în special pentru tinerii care vor să cunoască valorile românești și să descopere mai multe detalii despre cultura muzicală. Suntem onorați să fim prima casă memorială a marelui muzician George Enescu care își concretizează eforturile de a deveni mai accesibilă, prin intermediului acestui parteneriat”, a precizat Aurel Melniciuc, directorul Muzeului Judeţean Botoşani.

În cadrul proiectului, Muzeul Memorial “George Enescu” a fost dotat cu 6 tablete și un eBoard Samsung care vor schimba modul de interacțiune a vizitatorilor cu exponatele și vor aduce un nou mod de vizitare. 

“Aplicația oferă atât o experiență interactivă de informare, prezentând biografia, opera lui George Enescu și detalii despre Muzeul Memorial “George Enescu” din Dorohoi, dar și un test de cunoștințe ce poate fi completat la finalul turului.  Aplicaţia aceasta a fost posibilă datorită acestui proiect iniţiat de domnul Ştefan Silion, prin care a început demersul şi parteneriatul cu Muzeul Judeţean Botoşani şi cu Muzeul George Enescu din Dorohoi. Încă din 2013, Samsung a început un program mai amplu prin care încearcă să aducă muzeele mai aproape de copii, prin tehnologie. De ce? Este o generaţie digitală. Le este mult mai uşor să folosească tehnologia, iar experienţa de învăţare datorită tehnologiei în niciun caz nu este o înlocuire, ci o completare “, a declarat Sabina Știrb, Public Affairs & Corporate Citizenship Manager Samsung Electronics România.

Samsung nu este la prima experienţă de acest fel: în anul 2013, împreună cu Muzeul Național de Istorie Naturală “Grigore Antipa” Bucureşti, a fost lansată prima expoziție digitală de fluturi.

Ștefan Silion a asigurat suportul financiar pentru achiziționarea tehnologiei aferente acestui proiect pilot pentru județul Botoșani. Omul de afaceri susţine că investiţia pe care a făcut-o nu se poate măsura în bani, ci are o valoare mai mult sentimentală, având în vedere că este botoşănean şi că a simţit că este nevoie de o promovare mai mare a valorilor locale şi naţionale.

“Ne-am dorit mult în ultimii ani să ridicăm, ca nivel de promovare, personalităţile culturale ale judeţului Botoşani, avem destule, şi consider că nu au fost suficient promovate nici pe plan national nici pe plan extern. Am iniţiat un proiect în direcţia asta, ştiam din media că cei de la Compania Samsung au deja demarate proiecte cu alte muzee din România, în special cu Muzeul “Grigore Antipa” din Bucureşti. I-am contactat pentru realizarea unui astfel de proiect pentru Casa Memorială “George Enescu”, în final am considerat că proiectul va fi mai bine aplicat la Muzeul “George Enescu” din Dorohoi, pentru că impactul faţă de vizitare, fluxul de copii care pot vizita casa este mai mare. Am rămas plăcut surprins să văd că cei de la Compania Samsung au răspuns favorabil demersului meu personal de a realiza digitalizarea muzeului. Putem transmite informaţia culturală generaţiilor tinere, e mult mai atractivă pentru ei, e o formă atractivă şi interactivă, putem să le trasmitem un simţământ şi puţin nationalist, de mândrie locală şi naţională, să îşi cunoască valorile culturale din zona din care fac parte. E un proiect care, dup prerea mea, va stârni interesul noilor generaţii. Sunt mulţumit de acest proiect, sper ca acest eveniment să fie un exemplu atât pentru autorităţile locale cât şi pentru mediul de afaceri din Botoşani, pentru a continua şi dezvolta şi alte proiecte, pentru  a susţine personalităţile culturale ale judeţului Botoşani”, a precizat Ştefan Silion.

Primii care au testat aplicaţia au fost, evident, copiii.

În acest an se împlinesc 135 de ani de la naşterea lui George Enescu.

enescu-dorohoi-muyeu-aplicatie-digitala-tablete-vitrual (2) enescu-dorohoi-muyeu-aplicatie-digitala-tablete-vitrual (3) enescu-dorohoi-muyeu-aplicatie-digitala-tablete-vitrual (4) enescu-dorohoi-muyeu-aplicatie-digitala-tablete-vitrual (5) enescu-dorohoi-muyeu-aplicatie-digitala-tablete-vitrual (8) enescu-dorohoi-muyeu-aplicatie-digitala-tablete-vitrual (11) enescu-dorohoi-muyeu-aplicatie-digitala-tablete-vitrual (17) enescu-dorohoi-muyeu-aplicatie-digitala-tablete-vitrual (18) enescu-dorohoi-muyeu-aplicatie-digitala-tablete-vitrual (19) enescu-dorohoi-muyeu-aplicatie-digitala-tablete-vitrual (20) enescu-dorohoi-muyeu-aplicatie-digitala-tablete-vitrual (21) enescu-dorohoi-muyeu-aplicatie-digitala-tablete-vitrual (22) enescu-dorohoi-muyeu-aplicatie-digitala-tablete-vitrual (23) enescu-dorohoi-muyeu-aplicatie-digitala-tablete-vitrual (27) enescu-dorohoi-muyeu-aplicatie-digitala-tablete-vitrual (32) enescu-dorohoi-muyeu-aplicatie-digitala-tablete-vitrual (34) enescu-dorohoi-muyeu-aplicatie-digitala-tablete-vitrual (35) enescu-dorohoi-muyeu-aplicatie-digitala-tablete-vitrual (38) enescu-dorohoi-muyeu-aplicatie-digitala-tablete-vitrual (40) enescu-dorohoi-muyeu-aplicatie-digitala-tablete-vitrual (43) enescu-dorohoi-muyeu-aplicatie-digitala-tablete-vitrual (45) enescu-dorohoi-muyeu-aplicatie-digitala-tablete-vitrual (53) enescu-dorohoi-muyeu-aplicatie-digitala-tablete-vitrual (54) enescu-dorohoi-muyeu-aplicatie-digitala-tablete-vitrual (55) enescu-dorohoi-muyeu-aplicatie-digitala-tablete-vitrual (60) enescu-dorohoi-muyeu-aplicatie-digitala-tablete-vitrual (62) enescu-dorohoi-muyeu-aplicatie-digitala-tablete-vitrual (63) enescu-dorohoi-muyeu-aplicatie-digitala-tablete-vitrual (64) enescu-dorohoi-muyeu-aplicatie-digitala-tablete-vitrual muzeu-dorohoi-aplioactie-digitala-tablete (7) muzeu-dorohoi-aplioactie-digitala-tablete (8) muzeu-dorohoi-aplioactie-digitala-tablete (10) muzeu-dorohoi-aplioactie-digitala-tablete (18) muzeu-dorohoi-aplioactie-digitala-tablete (23) muzeu-dorohoi-aplioactie-digitala-tablete (27) muzeu-dorohoi-aplioactie-digitala-tablete (28) muzeu-dorohoi-aplioactie-digitala-tablete (32) muzeu-dorohoi-aplioactie-digitala-tablete (30) muzeu-dorohoi-aplioactie-digitala-tablete (31) muzeu-dorohoi-aplioactie-digitala-tablete (29) muzeu-dorohoi-aplioactie-digitala-tablete (55) muzeu-dorohoi-aplioactie-digitala-tablete (59)muzeu-dorohoi-aplioactie-digitala-tablete muzeu-dorohoi-aplioactie-digitala-tablete (62) muzeu-dorohoi-aplioactie-digitala-tablete (60) enescu-dorohoi-muyeu-aplicatie-digitala-tablete-vitrual (51) enescu-dorohoi-muyeu-aplicatie-digitala-tablete-vitrual (52) muzeu-dorohoi-aplioactie-digitala-tablete (2) muzeu-dorohoi-aplioactie-digitala-tablete (61)

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page