Local

LOCAL | Prefectul invită botoşănenii la ceremonialele de Ziua Veteranilor

 Ziua Veteranilor de Război va fi marcată şi în acest an prin intermediul unor festivităţi ce vor avea loc mâine, 29 aprilie, ora 9 , la Monumentul Eroilor din Cel de-al II-lea Război Mondial.

  Situată în intersecţia străzii Cuza – Vodă cu Calea Naţională, locaţia va găzdui garda de onoare, oficialii judeţului dar şi toţi botoşănenii ce vor dori să participe sau doar să asiste la ceremoniale.

„Invit şi de această dată cât mai mulţi botoşăneni pentru a ne arăta împreună respectul şi preţuirea faţă de cei care s-au jertfit pentru acest neam. Fac un apel şi la domnii profesori care pot strecura în orarul de mâine al elevilor participarea la Ziua Veteranilor. Ceremonialele nu durează mai mult de 30 de minute”, este apelul prefectului Costică Macaleţi.

Momentele festivităţii includ trecerea în revistă a gărzii de onoare de către prefectul judeţului, intonarea Imnului Naţional al României, ceremonialul religios, prezentarea alocaţiunii de către preşedintele botoşănean al Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război, depunerea de coroane şi jerbe de flori în acordurile Imnului Eroilor şi defilarea gărzii de onoare. Desfăşurarea efectivă a festivităţilor se va face în intervalul 9.30 – 10.00.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page