LOCAL | Prefectul: dacă nu luam decizia de încheiere a mandatului primarului de Unţeni, riscam să fiu sancţionat penal
Prefectul Costică Macaleţi îşi exprimă regretul privind încetarea mandatului primarului de Unţeni şi doreşte să facă publice o serie de detalii care arată că Instituţia Prefectului a făcut eforturi repetate pentru evitarea acestei situaţii
Astfel, documentaţia întocmită la prefectură pe marginea cazului de conflict de interese al primarului Dumitru Timişag are aproape 70 de pagini de corespondenţă între prefectul de Botoşani, Agenţia Naţională de Integritate şi Ministerul Afacerilor Interne.
De la data Raportului de evaluare emis de ANI pe 20 martie, prin care se constata conflictul de interese apărut după ce edilul din Unţeni a angajat-o pe soţia ca şi consilier personal, documentul solicitând prefectului şi luarea măsurilor legale, reprezentantul Guvernului în teritoriu a încercat să găsească o soluţie pentru păstrarea mandatului de la primăria Unţeni. Aceasta a fost aleasă prin ordinul emis în iunie, prin care primarul era sancţionat doar cu diminuarea indemnizaţiei cu 10% pe timp de trei luni, începând cu iulie 2014.
ANI, însă, nu a fost de acord cu această sancţiune şi a solicitat ulterior în lunile aprilie, mai şi august „eliberarea din funcţie a domnului Timişag Dumitru”, precizând de fiecare dată că, în caz contrar, „ANI va dispune sancţionarea contravenţională a persoanelor care se fac vinovate de neîndeplinire”. Aşadar, prefectul era avertizat de ANI că riscă sancţiuni penale prin faptul că nu încheie mandatul primarului de Unţeni.
În acest moment prefectul Costică Macaleţi a solicitat şi punctul de vedere la Ministerului de Interne, acesta ajungând la Botoşani pe 4 septembrie. Juriştii de la Bucureşti au ajuns şi ei la concluzia că în situaţii precum cea din Unţeni „este necesar ca prefecţii să acţioneze în sensul emiterii ordinului de încetare înainte de termen a mandatului de primar”. Abia în această fază prefectul a anulat sancţiunea anterioară, dând ordin ca primarul să-şi primească drepturile băneşti diminuate anterior şi a emis un nou ordin, de această dată de încetare a mandatului, ca sancţiune ce nu mai putea fi evitată.
„Deci chiar am vrut să găsim o cale pentru ca primarul să rămână pe funcţie. Am rugat juriştii să caute orice interpretare a legii care să permită acest lucru, să se consulte cu cei de la alte prefecturi, dar până la urmă a trebuit să respect solicitările ANI. Îi invit pe toţi cei care nu cunosc aceste detalii să vină la prefectură şi să lectureze dosarul de corespondenţă pe speţa Unţeni”, este declaraţia prefectului Costică Macaleţi.