Corpul de control al prefectului județului Botoșani a emis primele concluzii în urma verificării efectuate zilele trecute la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate, pentru a vedea cum sunt finanțate unitățile spitalicești din județ.
Raportul l-a determinat pe prefectul Dan Nechifor să îl trimită la Ministerul Sănătății, solicitând, în același timp, transformare Secției de Obstetrică și Ginecologie de la Spitalul Județean Mavromati în spital.
Și asta pentru că secția are acum o finanțare redusă din cauza dotării slabe cu aparatură și a lipsei unor secții sau specializări care să rezolve cazurile complexe, care acum sunt direcționate către alte județe.
Secția de Obstetrică și Ginecologie a funcționat ca spital până în 2012, când a fost comasată cu Spitalul Județean.