LOCAL | Prefectul a verificat modul în care drumarii şi primarii întâmpină codul galben
Prefectul Costică Macaleţi a realizat ieri un traseu de peste 250 de kilometri de drumuri judeţene şi naţionale, dorind să vadă starea arterelor pe care se deplasează botoşănenii, dar şi modul în care primăriile sunt pregătite de iarnă.
Verificările au început la cele două dispecerate ale administratorilor de drumuri judeţene şi naţionale şi au fost motivate, în primul rând, de codul galben de viscol anunţat de meteorologi pentru noaptea de 11 spre 12 decembrie.
Reprezentantul guvernului în teritoriu i-a suprins cu vizita neanunţată pe primarii şi poliţiştii din posturile de poliţie în care a intrat pe traseul Truşeşti – Albeşti – Ştefăneşti – Stânca – Costeşti – Mitoc – Manoleasa – Rădăuţi – Prut – Săveni. Prefectul a prins pe picior greşit lucrători ai MAI din posturile comunale, care nu erau pregătiţi de intervenţii, având maşina înzăpezită, însă majoritatea poliţiştilor erau la post, avertizaţi de viscolul anunţat începând cu ora 2:00, noaptea.
În ceea ce priveşte drumurile, Costică Macaleţi a fost nevoit să solicite intervenţii suplimentare de deszăpezire pe drumul naţional Manoleasa – Rădăuţi Prut deoarece se circula cu mare greutate, fiind, totodată, plăcut impresionat de modul în care s-a acţionat pe drumurile judeţene. „Tindem să credem că dacă în sudul judeţului sunt drumuri bune, totul e în regulă. Şi în nord tot Botoşani este, sunt zeci de mii de oameni ale căror sănătate, pâine şi şcoală depind de cât de accesibile sunt drumurile. De aceea am cerut să se cureţe de zăpada pe drumul naţional ce străbate judeţul de la S la N şi voi verifica din nou, să văd dacă cei responsabili îşi fac treaba. Bani iau, aşa că trebuie să-şi vadă şi de obligaţii.”, este declaraţia prefectului Costică Macaleţi.
În ceea ce priveşte modul în care primarii întâmpină viscolul şi zăpada din această iarnă, edilii şefi cu care a discutat l-au asigurat pe prefect că au achiziţionat utilaje proprii de intervenţie, astfel încât să soluţioneze cât mai repede situaţii de genul satelor izolate sau copiilor ce nu pot ajunge la şcoală.