Important

LOCAL | Prefect, oameni de cultură şi elevi îl reamintesc pe Grigore Vieru

Timp de două zile, la Botoşani are loc cea de a II-a ediţie a simpozionului internaţional „Grigore Vieru”. Organizat de Liceul cu Program Sportiv, evenimentul aduce lângă oamenii de cultură din judeţ numeroase personalităţi culturale de dincolo de graniţele Botoşanilor dar şi ale ţării.

Deschiderea evenimentului a avut loc vineri dimineaţă în sala de festivităţi a liceului şi a debutat cu varianta integrală a imnului naţional, dar şi cu ascultarea unui mesaj înregistrat, rostit de Grigore Vieru în urmă cu câţiva ani.

„Astăzi, poetul sufletului românesc, dacă nu ar fi plecat dintre noi  pe 16 ianuarie 2009, ar fi împlinit 79 de ani şi încă tot „ar mai fi sărit Prutul”, cum îi plăcea să spună, pentru că iubirea de neam, de limbă şi visul de reîntregire a ţării au fost esenţa existenţei sale.”, este parte din mesajul adresat de prefectul Costică Macaleţi în deschiderea simpozionului.

Invitaţi de seamă ai vieţii culturale vor asista în aceste zile la concursurile de creaţie şi  recitare la care s-au înscris elevi din colegiile şi liceele din judeţ, sportivii fiind cei care vor da tonul competiţiilor.

„Este un paradox pentru care merită să-l felicităm pe domnul Huncă, directorul acestui liceu. Asistăm la un eveniment pur spiritual organizat de o instituţie cu profil sportiv, îmbinare ce-mi permite să spun că-l retrăim pe Grigore Vieru cu trup şi suflet. Aşa cum şi el a trăit pentru idealurile sale.”, a rostit, în acelaşi cadru, directorul Teatrului „Mihai Eminescu”, Traian Apetrei.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page