Important

LOCAL | Pompierii botosaneni au dat amenzi persoanelor care au incendiat vegetatia uscata!

În  perioada 17 – 19 martie 2012, pe teritoriul judeţului Botoşani s-au produs un număr de 41 incendii de vegetaţie uscată, mirişti sau resturi vegetale, care au afectat aproximativ 510 ha şi au pus în pericol viaţa oamenilor, locuinţe, obiective socio-economice, reţele de distribuţie a energiei electrice şi căi de comunicaţii. Valoarea pagubelor materiale depăşeşte  45.000 lei.

Aceste incendii au  fost generate de acţiunile cetăţenilor pentru igienizarea curţilor, grădinilor şi terenurilor agricole. De asemenea, toate incendiile s-au datorat nerespectării   legislaţiei de prevenire a incendiilor şi de mediu în vigoare.

În conformitate cu prevederile din Ordonanţa de  Urgenţă a Guvernului  nr.195/2005  privind  protecţia  mediului “proprietarii şi deţinătorii de terenuri, cu titlu sau fără titlu, au obligaţia de  a nu  arde miriştile, stuful, tufărişurile  sau  vegetaţia ierboasă,   fără   acceptul   autorităţii competente   pentru protecţia mediului  şi fără   informarea în  prealabil a  serviciilor  publice comunitare pentru situaţii de urgenţă”. Încălcarea acestei obligaţii constituie contravenţie şi  se sancţionează cu amendă de la 3.000 lei la 6.000  lei,  pentru persoane fizice şi de  la 25.000  lei  la 50.000 lei,  pentru persoane juridice.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page