LOCAL | Polițiștii despre cazul fetei dispărute din Pomârla: ,,Nu este un caz alarmant. Ea pur și simplu a plecat!”
În cadrul ședinței de Colegiu Prefectural de marți, prefectul județului Botoșani, Dan Șlincu, a adus în discuție cazul fetei din Pomârla dispărută de mai multe zile. Un răspuns a venit intervenția adjunctul Inspectoratului de Poliție Județean, Cătălin Ilașcu, care a informat că este a opta plecare de la domiciliu a fetei și de fiecare dată au găsit-o polițiștii după mai multe zile de căutări. ,,Se desfășoară activități specifice. Este a opta plecare voluntară de anul acesta. De fiecare dată am desfășurat aceleași activități. De fiecare dată am găsit-o. Nu este un caz alarmant. Ea pur și simplu a plecat. A luat bagajele și i-a spus bunicii că a plecat să-și dea corigențele. Cu toate acestea, desfășurăm aceleași activități specifice. Mama este plecată din țară. Este plecată dintotdeauna din țară”, a spus adjunctul IPJ Botoșani, Cătălin Ilașcu. Prefectul Dan Șlincu a cerut imperios: ,, Trebuie să o găsiți și a noua oară. Copila a fost dată dispărută de tatăl ei. Pe adresa redacției au fost trimise mesaje în care oamenii acuzat că fata este bătută des și din acest motiv fuge mereu.