Local

LOCAL | Politistii alaturi de elevi la inceputul celui de-al doilea semestru!

Peste 230 de polițiști botoşăneni sunt alături de elevi, astăzi, cu ocazia reluării anului de învățământ preuniversitar.

235  de polițiști, dintre care 216 de la ordine publică şi  19 de la rutieră sunt prezenți, în stradă, astăzi, pentru a asigura ordinea şi liniştea publică, precum şi siguranţa rutieră în zona unităţilor de învăţământ cu ocazia reînceperii anului şcolar la nivelul judeţului Botoşani.

Reamintim faptul că, înainte de începerea anului de învățământ preuniversitar 2012/2013, Poliţia Română a luat măsuri specifice pentru prevenirea evenimentelor negative şi asigurarea ordinii şi liniştii publice, în zona instituţiilor de învăţământ.

În acest sens, au fost suplimentate dispozitivele de ordine şi siguranţă publică.

Poliţiştii acţionează în zona adiacentă instituţiilor de învăţământ pentru depistarea şi luarea măsurilor legale faţă de persoanele care, prin comportamentul sau activităţile pe care le desfăşoară, afectează climatul de siguranţă publică.

De asemenea, poliţiştii rutieri asigură fluidizarea traficului rutier, prevenirea accidentelor rutiere, precum şi a ambuteiajelor.

POLIŢIA ROMÂNĂ UREAZĂ TUTUROR ELEVILOR, UN AN ŞCOLAR PLIN DE REALIZĂRI!

Stimaţi părinţi,

PENTRU A VĂ ŢINE COPILUL CÂT MAI DEPARTE DE UN COMPORTAMENT DEVIANT, POLIŢIA VĂ RECOMANDĂ:

• Comunicaţi cu copilul dumneavoastră! Acesta trebuie înţeles, iar personalitatea lui respectată;

• Fiţi fermi cu copilul, dar nu agresivi! Violenţa nu rezolvă problemele ci, mai degrabă, le amplifică;

• Verificaţi de câţi bani de buzunar dispune copilul dumneavoastră şi cum îi cheltuieşte;

• Dacă fiul sau fiica dumneavoastră vine acasă cu obiecte de valoare, verificaţi provenienţa lor şi nu acceptaţi răspunsuri facile;

• Sfătuiţi-vă copilul să nu accepte invitaţia de a se urca în maşina unei persoane necunoscute;

• Educaţi copilul să nu primească daruri de la persoane necunoscute şi nici să nu dea relaţii despre programul dumneavoastră de lucru;

• Interesaţi-vă permanent de situaţia şcolară a copilului dumneavoastră;

• Încercaţi să-i cunoaşteţi şi să vă apropiaţi de prietenii copiilor dumneavoastră şi de familiile lor;

• Asiguraţi în familie un climat afectiv, de bună înţelegere;

• Distribuiţi copiilor sarcini clare în desfăşurarea vieţii de familie, care să le dezvolte simţul responsabilităţii şi al utilităţii, fără a exagera însă;

• Atunci când observaţi o schimbare negativă în comportamentul copilului dumneavoastră, motivaţi-l pentru rezolvarea în comun a problemei cu care se confruntă;

• Alegeţi comunicarea: lipsa dialogului creează bariere greu de trecut în relaţia copil-părinţi;

• Când situaţia pare a scăpa de sub control, adresaţi-vă celor care vă pot fi de ajutor (profesori, poliţie, organizaţii neguvernamentale, asociaţii de tineret), care vă pot sfătui şi sprijini în rezolvarea problemelor;

• Luaţi toate măsurile de educare, creştere şi supraveghere specifică fiecărei vârste în parte, cu scopul de a nu vă înregistra în categoria celor ce spun „copilul meu este în închisoare“ sau „copilul meu este un infractor”!

POLIŢIA ROMANĂ RECOMANDĂ TINERILOR:

• Nu legaţi prietenii cu persoane care manifestă un comportament deviant;

• Fiţi prudenţi în relaţiile cu persoanele nou cunoscute sau cunoscute întâmplător;

•Nu intraţi în anturaje dubioase!

• Evitaţi frecventarea locurilor şi mediilor unde se adună persoane dubioase, se consumă alcool, droguri sau se practică jocuri de noroc;

• Nu primiţi nimic de la persoane necunoscute sau despre care aveţi puţine informaţii;

• Dacă aveţi ocazia, combateţi delincvenţa legată de droguri, demascând plasatorii şi eventualii consumatori!

 

În încheiere, reamintim copiilor câteva reguli care îi vor ajuta să circule corect şi în siguranţă pe drumurile publice:

• Circulaţi numai pe trotuare sau pe potecile laterale ale drumurilor;

• Nu vă angajaţi în traversarea căilor rutiere în fugă, prin faţa sau prin spatele autovehiculelor staţionate ori a mijloacelor de transport în comun oprite în staţii;

• Traversaţi numai pe “zebră” şi numai la culoarea verde a semaforului electric;

• În intersecţiile fară marcaje traversaţi numai pe la colţul străzii şi numai după ce v-aţi asigurat atent din ambele părţi că nu se apropie nici un vehicul;

• Aşteptaţi sosirea autobuzului, troleibuzului sau tramvaiului numai pe trotuar sau pe refugiile special amenajate;

• Nu vă jucaţi pe partea carosabilă a drumurilor publice sau în apropierea acestora, ori pe aleile intens circulate dintre blocurile de locuinţe şi folosiţi pentru joacă numai locurile unde nu circulă maşini: parcuri, terenuri de sport, curtea casei sau a şcolii.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page