Un polițist în vârstă de 43 de ani aflat în timpul liber, a fost atacat și înjunghiat în noaptea de marți spre miercuri pe Bulevardul Mihai Eminescu din Botoșani.
Chiar dacă era în apropiere de o stație de taxi, din cauza întunericului nimeni nu a observat ceva suspect. Polițistul Dorin R. a găsit puterea să ajungă la în stație și să roage un taximetrist să-l ducă la spital.
La Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Mavromati a fost preluat de cadrele medicale, care au stabilit că pacientul avea o plagă înjunghiată toraco-abdominală prin agresiune, astfel încât au decis să îil supună de urgență unei intervenții chirurgicale.
Polițiștii au ajuns în scurt timp la locul agresiunii și au început cercetările, atât în restaurant cât și în împrejurimile acestuia pentru a căuta indicii care să-i conducă la agresor.