ImportantLocal

LOCAL | Poliția și IȘJ au deschis anchete la grădinița unde un copil de 3 ani a căzut în fosa septică

Inspectoratul Școlar Județean a deschis o anchetă la Grădinița nr. 2 din Sat Nou, comuna Todireni, acolo unde un copil de numai trei ani a căzut în fosa septică, aflată în toaleta unității de învățământ.

Inspectorii școlari vor să afle cine se face vinovat de producerea nefericitului eveniment și dacă s-au respectat condiţiile de supraveghere a copiilor atât în timpul orelor cât şi in pauză. De aceea inspectorii s-au deplasat la Todireni.

“În ceea ce privește incidentul de la Todireni, o echipă de inspectori școlari verifică respectarea tuturor procedurilor la nivelul structurii și al unității de învățământ. Grădinița din Sat Nou este structură a Liceului Tehnologic Todireni. Potrivit procedurii, copiii de grădiniță sunt însoțiți în afara spațiului de învățământ de către îngrjitoare sau, după caz, de femeia de serviciu, care este normată pentru asemenea situații. Dacă în urma verificărilor se impun sancțiuni, IŞJ nu va pregeta să le ducă la îndeplinire”, a declarat Ciprian Manolache, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Botoşani.

Amintim că luni un copil de 3 ani de la Grădiniţa nr.2 din Sat Nou, comuna Todireni a căzut într-o fosă septică din apropierea toaletei. Aceasta se afla în curtea grădiniţei.

Copilul a mers la baie însoţit doar de sora lui, care are doar 5 ani. Metodologia presupune ca micuţii de la grădiniţă să fie însoţiţi de un adult. La acea oră la şcoală se aflau femeia de serviciu şi una dintre educatoare.

“IȘJ atenționează la fiecare ședință cu directorii și la fiecare început de an asupra securității elevilor în școală, se tot discută despre siguranța elevilor, despre modul în care trebuie să se deruleze procesul instructiv-educativ, dar cu toate acestea mai întâmpinăm și asemenea evenimente regretabile care pot atrage după sine sancțiuni. În urma anchetei vom vedea dacă se impun sau nu sancțiuni“, a mai spus Ciprian Manolache.

Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean asigură că dacă cineva se va face vinovat de producerea nefericitului incident, va fi tras la răspundere. Copilul se află internat în spital, pentru îngrijiri medicale.

Poliția a declanșat o anchetă în acest caz.

 

 

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page