ImportantLocal

LOCAL | Pieton aflat sub influenţa alcoolului, sancționat contraventional

La data de 16.04.2014, în jurul orei 14.50, poliţiştii botoşăneni au fost sesizaţi printr-un apel de urgenţă cu privire la faptul că pe Calea Națională din municipiul Botoşani (zona industrială) a avut loc un accident rutier soldat cu victime omenești.

Poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului au stabilit că, la data de 16.04.2014, în jurul orei 14.40, un bărbat de 63 ani, din comuna Mihai Eminescu, județul Botosani, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Națională din municipiul Botoşani, ajungând la intersecția cu strada Peco, a observat o persoană care traversa drumul prin loc nepermis, având un mers sinuos.

Pentru a evita un eventual impact, conducătorul auto a oprit autoturismul, însă  pietonul (un bărbat de 53 ani, din municipiul Botoșani ), după traversarea străzii, ajungând în dreptul autoturismului, s-a oprit, sprijinindu-se cu mâinile pe capota acestuia.

Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.

Pietonul a fost de asemenea testat cu apartul etilotest, rezultatul fiind de  1,56 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Faţă de pietonul implicat în evenimentul sesizat a fost dispusă măsura sancționării contravenționale cu amendă în cuantum de 170 lei, pentru traversarea drumului prin loc nepermis

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page