Vineri, poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale – IPJ Botoşani au efectuat două percheziții domiciliare, la imobile folosite de S. A. de 52 de ani, din municipiul Botoșani.
Cu prilejul activităţilor, poliţiştii au găsit și ridicat mai multe bunuri (între care 14 picturi), susceptibile de a face parte din categoria celor prevăzute de Legea nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural național, acestea urmând să facă obiectul unor verificări și expertize, pentru a se stabili cu exactitate proveniența lor.
În cauză continuă cercetările pentru stabilirea întregii situații de fapt și administrarea probatoriului necesar în cadrul dosarului penal, privind săvârșirea infracțiunii de export ilegal de bunuri culturale mobile.