Infractional

LOCAL | Percheziții făcute de polițiștii botoșăneni pentru destructurarea unei grupări infracționale!

În această dimineaţă, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul I.P.J. Botoşani, cu sprijinul de specialitate al Direcţiei de Operaţiuni Speciale – I.G.P.R., efectuează mai multe percheziţii în judeţeţe Brăila şi Galaţi.

Acţiunea are drept scop probarea activităţii infracţionale a unor suspecţi constituiţi într-o grupare specializată în înşelăciuni prin telefon.

La acțiune participă polițiști de investigaţii criminale din cadrul I.P.J. Botoșani şi I.P.J. Brăila, precum şi polițiști ai Serviciilor pentru Acţiuni Speciale Botoşani şi Brăila.

În cauză s-a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției de Operațiuni Speciale din I.G.P.R..

Poliţiştii desfăşoară cinci percheziţii domiciliare în municipiul Brăila şi două percheziţii în Penitenciarul Galaţi.

Din investigațiile efectuate în cauză au rezultat indicii că gruparea infracţională ar fi coordonată de două persoane încarcerate în penitenciar.

Acestea sunt suspectate că, prezentându-se ca făcând parte dintr-o companie de telefonie, ar fi apelat victimele cărora le comunicau faptul că sunt câştigătoare ale unor premii în bani, pentru încasarea cărora le solicitau, însă, să transmită prin mandat poştal diverse sume de bani, reprezentând taxe de încasare ale premiilor (TVA sau alte comisioane).

Ulterior, sumele de bani erau încasate de alţi patru bărbaţi, complici ai suspecţilor aflaţi în stare de detenţie.

Poliţiştii urmăresc identificarea şi ridicarea oricăror mijloace utile în probarea activităţii infracţionale a persoanelor în cauză.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page