ImportantLocal

LOCAL | Pensionarii i-au cerut primarului includerea unui azil de bătrâni în strategia de dezvoltare a orașului

Reprezentanții pensionarilor prezenți la consultările organizate de primarul Ovidiu Portariuc în cadrul programului „Pace politică pentru dezvoltarea municipiului Botoșani – 2015-2025” au solicitat ca viitoarea strategie de dezvoltare a orașului să includă construcția și dotarea corespunzătoare a unui azil de bătrâni.

Aceștia au argumentat faptul că o astfel de instituție este absolut necesară pentru bătrânii cu venituri mici care nu au capacitatea de a-și asigura condiții de viață decente și un tratament corespunzător.

Primarul a acceptat propunerea pensionarilor, pe care o va prezenta în fața partidelor politice care vor fi invitate la consultări.

Consider că acest proiect prezentat de pensionari este absolut necesar și trebuie prevăzut în strategia de dezvoltare a orașului. Chiar sunt puțin invidios că nu am făcut eu această propunere. Dar exact acesta e scopul acestor consultări: să nu omitem niciun aspect important, care mie sau celor din primărie ne-ar putea scăpa”, a declarat Portariuc.

Edilul orașului a mai precizat că va propune partidelor politice să își dea acordul pentru continuarea programului de acordare a tichetelor sociale pentru pensionarii cu venituri mici. Programul a început în anul 2015 și prevede ca fiecare pensionar cu venituri mai mici de 700 de lei să primească tichete sociale în valoare de câte 50 lei cu ocazia sărbătorilor de Paște și de Crăciun. În anul 2015, se estimează că vor fi distribuite circa 40.000 de tichete, către aproximativ 4.000 de beneficiari.

Acest proiect este foarte important, pentru că suntem cu toții membrii aceleiași comunități, iar la fel ca într-o familie, oamenii trebuie să se ajute între ei. Îmi doresc ca acest proiect pe care l-am început în acest an să continue, indiferent cine va fi la conducerea orașului și a Consiliului Local”, a declarat primarul.

Pensionarii și-au manifestat susținerea în principal pentru următoarele proiecte:

  1. Finalizarea modernizării sistemului de termoficare, pentru scăderea facturilor la energia termică;
  2. Izolarea termică a tuturor blocurilor de locuințe din municipiu, de asemenea pentru diminuarea facturilor la căldură;
  3. Înființarea unei universități la Botoșani, pentru formarea unei forțe de muncă calificate la nivelul orașului
  4. Susținerea sportivilor botoșăneni care înregistrează performanțe deosebite.
  5. Planul de regenerare urbană, propus de primar, să prevadă amenajarea spațiilor de parcare la un nivel corespunzător care să ia în considerare creșterea continuă a posesorilor de autoturisme din oraș.

De asemenea, pensionarii i-au cerut primarului ca instituția pe care o conduce să finanțeze un ziar sau un buletin informativ prin care să comunice către publicul larg proiectele aflate în desfășurare și direcțiile viitoare de dezvoltare.

La întâlnirea cu primarul au participat reprezentanții Sindicatului Județean al Pensionarilor, cei ai Sindicatului Cadrelor Militare în Rezervă și alți pensionari neafiliați la nicio organizație.

Consultările organizate de primar în cadrul programului „Pace politică pentru dezvoltarea municipiului Botoșani – 2015-2025” vor continua și în zilele următoare. Pentru ziua de astăzi este prevăzută întâlnirea cu reprezentanții tinerilor, care va avea loc, la sediul Primăriei, începând cu orele 14.30.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page