Membrii Sindicatului Naţional al Lucrătorilor de Penitenciare – Filiala Botoşani şi membrii Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor – Sindicatul Novo Legis Botoşani au protestat, astăzi, în faţa unităţii, nemulţumiţi că orele suplimentare nu pot fi plătite, iar din cauza insuficienţei personalului nici nu pot fi recuperate, de sarcinile trasate peste atribuţiile corespunzătoare funcţiei ocupate şi de faptul că nu sunt aplicate prevederile Ordonanţei nr.20 din 2016.
Angajații din penitenciar atrag atenţia Ministerului Justiţiei şi Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor că rolul lor în sistemul de apărare, ordine şi siguranţă publică este unul foarte însemnat, neputând fi îndeplinit în condiţiile unei acute lipse de personal, a unor infrastructuri inadecvate şi a unor dotări precare.
“Dorim să subliniem reprezentanţilor Ministerului Justiţiei şi Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor că rolul nostru în sistemul de apărare, ordine şi siguranţă publică este unul foarte însemnat, neputând fi îndeplinit în condiţiile unei acute lipse de personal, a unor infrastructuri inadecvate şi a unor dotări precare.
Desfăşurarea şi îndeplinirea sarcinilor de serviciu în aceste condiţii, nu se poate baza numai pe determinarea şi curajul lucrătorilor de penitenciare de a-şi îndeplini misiunile încredinţate, în situaţia în care:
-Orele suplimentare nu pot fi plătite, iar din cauza insuficienţei personalului nici nu pot fi recuperate,
-Lucrătorii îndeplinesc multiple sarcini de serviciu peste atribuţiile corespunzătoare funcţiei ocupate,
-Mai mult decât atât, Ministerul Justiţiei şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor prin neaplicarea prevederilor Ordonanţei nr.20 din 2016 înţelege să nu aplice o prevedere legală, discriminându-ne astfel faţă de alte structuri similare.” spun sindicaliștii.
Aţiunea de protest face parte din seria de pichetări organizate la nivel naţional de Sindicatul Naţional al Lucrătorilor din Penitenciare şi Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor.
La pichetarea de la Botoșani au participat și sindicalişti şi din alte unităţi de detenţie cum ar fi Iaşi sau Bacău.