Altele

LOCAL | Patru persoane salvate de pompieri cu ATV-ul pe șenile

O gravidă cu sarcina la termen și trei copii, cu vârste între 6 luni și 4 ani, din satele Timuș (comuna Avrămeni) și Zoițani (comuna Adășeni) care aveau nevoie de spitalizare au fost transportați la unitatea spitalicească din Săveni cu ajutorul ATV-ului pe șenile și a autospecialei de transport personal și victime multiple.

Misiunile de salvare, la care au participat pompieri din Botoșani și Mureș, s-au derulat în seara zilei de 24 martie.

Ajutorul pompierilor a fost solicitat întrucât drumul de acces spre cele două localități este impracticabil. Primul apel de ajutor a venit din partea părinților unui sugar (cu stare febrilă) de șase luni, din satul Timuș (comuna Avrămeni). Pentru a-l transporta la spital, pompierii au parcurs cca. șase km (dus / întors) cu ATV-ul pe șenile.

Imediat ce au finalizat această misiune de salvare, pompierii botoșaneni și mureșeni, însoțiți de o asistentă medicală, au plecat cu ATV-ul pe șenile și autospeciala de transport personal și victime multiple (ATPVM) spre Zoițani, comuna Adășeni, unde trei persoane, o gravidă (21 ani) cu sarcina la termen și doi copii (cu stare febrilă) de un an și două luni și patru ani, trebuiau să ajungă la Spitalul din Săveni.

Pentru a-i prelua și transporta la spital, pompierii au parcurs aproape 16 km (dus/întors) cu ATV-ul pe șenile. Intervenția a durat mai bine de trei ore.

Ambele intervenții au fost îngreunate de condițiile meteo nefavorabile (vânt puternic și zapada troienită).

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page