Pentru patru tinere din Botoşani, speranţa de a face bani muncind în străinătate s-a transformat într-un coşmar. Imediat ce au fost trecute graniţa, au fost vândute de un grup de proxeneţi brăileni în Italia, Spania şi Anglia, unde au fost obligate să se prostitueze.
Sărăcia le îndeamnă pe multe tinere, aflate în imposibilitatea de se mai întreţine să fugă de la muncile câmpului şi din satele fără perspectivă în străinătate să muncească.
Multe dintre acestea ajung însă pe mâinile proxeneţilor. Profită de naivitatea dar şi de situaţia lor materială şi le promit locuri de muncă bine plătite. Acesta este şi cazul a patru tinere din Botoşani care au vrut să muncească în străinătate pentru a scăpa de datorii.
Vândute în cluburi de noapte
Fetele au fost racolate în anul 2004 din mediul rural de o grupare de proxeneţi din Brăila. În ”afacere” erau implicaţi 16 indivizi. Aceştia le promiteau tinerelor locuri de muncă bine plătite, în Spani, Italia sau Anglia. Mai precis le spunea că vor ajunge barmaniţe, chelneriţe sau îngrijitoare de bătrâni.
După ce au acceptat şi au ajuns în ţările de destinaţie, fetele au avut surpriza de a fi constrânsă să se prostitueze. Toate cele patru botoşănence au ajuns în Spania, unde se prostituau într-un club. Conform anchetatorilor acestea erau vândute cu 100 de euro ora.
Peste 200.000 de lire sterline din prostituţie
Gruparea de proxeneţi a racolat şi vândut fete, timp de opt ani de zile, din 2004 până în 2012. Gruparea a fost destructurată de procurorii DIICOT Brăila. S-a constatat că proxeneţi au obţinut de pe urma fetelor vândute, 200.000 de lire sterline şi 300.000 de euro. Gruparea a fost trimisă în judecată de procurori, urmând ca membrii acesteia să fie judecaţi la Tribunalul Brăila.Citeste mai mult: adev.ro/nijeo6