În urma unui controlul efectuat în cursul acestei luni la SC Oneaga SRL şi I.I. Mascan Cristian-Ilie, care deţin animale (stâne de oi), din judeţul Botoşani, de către inspectorii de muncă din cadrul serviciului Control Relaţii de Muncă al ITM Botoşani, s-a constatat că pentru un număr de 5 persoane s-au încălcat prevederile art.16 (1) din Codul Muncii – respectiv nu li s-a încheiat contract individual de muncă. Pentru aceasta au fost aplicate sancţiuni contravenţionale conform art.260(1), lit. e din Legea 53/2003, în valoare totală de 50.000 lei.
Aceasta este cea de-a doua acţiune din cursul acestui an, desfăşurată la stânile din judeţ, care s-a finalizat cu amenzi, pentru muncă fără forme legale.