LOCAL | Patriarhul Teoctist – preţuind semenii şi darurile lor
Pe malul râului Sihla, care trece prin satele Stăuceni şi Tocileni din judeţul Botoşani, există o pajişte, un islaz, unde gospodarii din cele două sate duceau vitele la păscut. La acest loc, în fiecare dimineaţă, Gheorghe şi Marghioala Arăpaşu îşi duceau vitele la păscut şi-l lăsau pe fiul lor, Teodor, să le păzească.
Tânărul Teodor, ager la minte şi frumos la chip, avea mulţi prieteni printre copiii care păşteau vitele. Între copiii aceştia se afla şi tânărul Dumitru Moraru din satul Stăuceni, care mergea adeseori cu părinţii lui la Mănăstirea Vorona, din judeţul Botoşani. Acesta era mai mare cu doi ani decât Teodor, care avea atunci numai 13 ani. Tânărul Dumitru Moraru i-a povestit lui Teodor cum este la mănăstire, cât de frumos se roagă călugării, cum fac ascultare la toate treburile gospodăreşti şi cum servesc masa la trapeză. Pe Teodor mult l-au impresionat toate acestea şi, într-o dimineaţă de duminică, Dumitru şi Teodor au lăsat vitele în paza celorlalţi copii, iar ei au plecat la Mănăstirea Vorona. Părinţii lui Teodor, îngrijoraţi de dispariţia fiului lor, au luat informaţii de la ceilalţi copii şi s-au dus la Mănăstirea Vorona, unde l-au găsit pe Teodor în biserica mănăstirii, la rugăciune alături de prietenul lui, Dumitru. După multe lămuriri şi rugăminţi, părinţii Arăpaşu au reuşit să-l determine pe fiul lor să meargă acasă. Dar chemarea harului nu l-a lăsat pe Teodor mult în casa părintească – după câteva zile, a fugit din nou la mănăstire, unde îl aştepta cu ardoare prietenul lui, Dumitru. Acum ştiau părinţii lui Teodor unde-l pot găsi pe fiul lor şi, din nou, au plecat la Mănăstirea Vorona. Dar, de data aceasta, s-au întors acasă fără Teodor, care nu s-a lăsat înduplecat – şi atunci Gheorghe şi Marghioala au înţeles că fiul lor are chemare de la Dumnezeu să meargă pe drumul credinţei.
Cum distanţa dintre Tocileni şi Mănăstirea Vorona este de 25 de km, părinţii Arăpaşu, cu fraţii şi surorile lui Teodor, adesea mergeau să-l vadă şi să se bucure de sporirea lui în cele spirituale. Părintele Iacob, stareţul de pe vremea aceea, dar şi ceilalţi vieţuitori ai mănăstirii, întotdeauna aveau cuvinte de apreciere, atât despre Dumitru, cât mai ales despre Teodor care, în mod fericit, s-au acomodat repede cu viaţa de mănăstire. Munca, ascultarea şi rugăciunea lor, conjugate cu dorinţa de cunoaştere a Sfintelor Scripturi n-au întârziat să determine conducerea mănăstirii să îi călugărească pe cei doi. Nu după multă vreme, au fost trimişi la Seminarul Teologic din Mănăstirea Cernica – Bucureşti şi, dovedindu-se râvnitori la învăţătură, au urmat şi Facultatea de Teologie din Bucureşti, unde l-au cunoscut pe monahul Benedict Ghiuş, cu care au legat o frumoasă prietenie.
citeste mai mult pe doxologia.ro
