AdministratieImportantMunicipiu

LOCAL | Ovidiu Portariuc: “Unii consilieri locali nu știu ce votează, dar o fac pentru că așa este directiva de partid!”

Afirmația primarului vine după ce ieri, mai mulți consilieri locali au votat împotriva unui proiect de hotărâre care ar fi adus bani la bugetul local.

Este vorba despre un parteneriat între Consiliul Local Botoşani şi SC Total Waste Management, încheiat pe o perioadă de trei ani, în baza căruia municipalitatea ar fi trebuit să pună la dispoziţia firmei respective o suprafaţă de 60 de metri pătraţi, aflată în apropierea unui centru comercial, unde firma urma să amplaseze un modul pentru colectarea selectivă, contra sumei de 800 de euro anual.

“Orice proiect propus în scop pozitiv pentru comunitate este respins. Faceţi un test, luaţi proiectul de hotărâre şi mergeţi la orice consilier local care a votat împotrivă şi întrebaţi de ce a votat şi veţi avea surprinderea că nu ştie ce a votat. Este un proiect prin care o firmă propune un proiect de colaborare gratuit pentru reciclare şi colectare şi deşeuri, prin care mai plătesc şi câte 800 de euro către Consiliul Local, pun la dispoziţie un modul modern aşa cum există în toate oraşele din România în apropierea Carrefour şi iată că s-a votat negativ. Dacă veţi găsi vreunul dintre consilieri care ştie ce a votat… Sunt multe proiecte pe care le votează pur şi simplu în neştiinţă, cu ochii închişi pentru că asta este directiva de la partid”, a spus primarul Ovidiu Portariuc.

Proiectul a picat la numai un vot ( cu 14 “pentru” din 15 necesare) însă va fi repus pe ordinea de zi într-o ședință viitoare.

Edilul a mai menționat că aleşii municipali din partea PNL sabotează, de fapt, şedinţele de Consiliu Local, împotrivindu-se la aproape toate proiectele de hotărâre propuse de aleșii PSD.

Grupul PNL din Consiliul Local este condus de către domnul Eugen Ţurcanu. PNL Botoşani văd că rămâne sub acest semn, sub acest destin, şi continuă această acţiune de sabotare a oricărui tip de iniţiativă civică”, a opinat Ovidiu Portariuc.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page