LOCAL | Ovidiu Portariuc, pupat cu foc de doamnele prezente la Revelionul 2013! Edilul le-a rasplatit cu un dans! (FOTOGALERIE)
La petrecerea organizata pentru pensionari au participat și primarul Ovidiu Portariuc, cei doi viceprimari, Viorel Iliuță și Cosmin Andrei,dar și prefectul Costică Macaleți.
Primarul și prefectul i-au felicitat pe pensionarii prezenți la eveniment și le-au mulțumit pentru ceea ce au făcut până acum pentru Botoșani. Si pentru ca la Complexul Europa pensionarii erau impartiti in 3 sali, oficialitatile locale au fost nevoite sa vorbeasca de trei ori celor prezenti.
“Este o onoare astăzi să vă avem ca invitați în cadrul acestui eveniment și țin să continuăm această tradiție lăudabilă începută la Botoșani și sper ca de la an la an să reușim să organizăm din ce în ce mai bine și să reușim să rezolvăm cât mai multe doleanțe. Vreau să vă mulțumesc pentru tot ceea ce ați făcut în decursul timpului pentru Botoșani și vreau să vă asigur că vă aflați printre prioritățile municipalității botoșănene”, a spus primarul Ovidiu Portariuc.
“Una dintre problemele vârstei a treia este singurătatea și faptul că domnul primar împreună cu Consiliul Local au avut o asemenea inițiativă mă face să îi mulțumesc, iar dumneavoastră să vă spun La mulți ani, să vă bucurați de cei dragi, de copii, de nepoți și să fiți sănătoși”, a spus și prefectul.