LOCAL | Oferte depuse pe ultima sută de metri pentru întreținerea spațiilor verzi. Vezi cine se va ocupa de înfrumusețarea orașului!

Spațiile verzi din municipiul Botoșani vor fi întreținute, în acest an, de o firmă din Dorohoi. Întreprinderea individuală Gheorghe Dumitru Valentin a depus documentația alături de o altă firmă, tot din Dorohoi, în ziua expirării termenului de depunere a ofertelor și a câștigat licitația pentru că a cerut cel mai mic preț.
Valoarea adjudecată a fost de 92.572 de lei, cu 4.000 de lei mai puțin decât valoarea estimată a contractului care a fost deja semnat.
“Acest contract presupune efectuarea unor lucrări de plantare flori, aproximativ 65.000 de fire, reprezintă cam o treime din activitatea de cosit pe care trebuie să o facă municipalitatea în anul 2015 şi udatul şi întreţinerea acestor flori. Lucrările vor începe atunci cânt temperaturile vor permite, când vom avea peste 10 grade Celsius o perioadă mai lungă de timp”, a declarat astăzi viceprimarul Cosmin Andrei.
Florile vor fi achiziționate la Bursă.