Vineri, în jurul orei 23.55, B.A. de 32 ani, din comuna Copălău, județul Botoșani, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 208H, în localitatea Copălău, a pierdut controlul asupra direcției de mers, împrejurare în care autoturismul a părăsit partea carosabilă și s-a izbit într-un cap de pod.
Din accident a rezultat rănirea unui bărbat în vârstă de 35 de ani, pasager pe locul din dreapta față.
Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.