LOCAL | O noua evaluare a managerului de la Filarmonica Botosani
În conţinutul art. 9 din Contractul de management încheiat între Consiliul Local al municipiului Botoşani , reprezentat prin primarul municipiului Botoşani şi D-nul Mihai Sârbu , manager al Filarmonicii de Stat Botoşani , se precizează că autoritatea asigură managerului , în limita prevederilor legale şi ale contractului de management, deplină libertate în organizarea , gestionarea şi conducerea activităţii instituţiei.
Până la această dată, autoritatea locală şi –a îndeplinit toate aceste obligaţii , asigurând mijloacele materiale şi financiare solicitate de Filarmonica de Stat Botoşani, în vederea îndeplinirii misiunii şi obiectivelor managementului.
În schimb, conform contractului , managerul este obligat să îşi exercite drepturile şi responsabilităţile care fac obiectul contractului de management, în interesul instituţiei, cu menţinerea ordinii şi a unei atmosfere sănătoase de activitate.
Prin conflictul creat la Filarmonica de Stat Botoşani între artiştii instrumentişti şi managerul Mihai Sârbu s-au încălcat prevederile Capitolului II- Reguli privind respectarea principiului nediscriminării şi al înlăturării oricărei forme de încălcare a demnităţii , din Regulamentul de Organizare şi Funcţionare aprobat prin HCL nr. 294 /2010, în speţă a articolelor nr . 8 -11, aducându-se grave încălcări ale climatului de muncă.
În cadrul Filarmonicii de Stat Botoşani, începând cu luna ianuarie 2013, s-a declanşat un conflict între artiştii instrumentişti şi manager.
Astfel, la Primăria municipiului Botoşani s-au primit petiţiile , având numărul 25769 / 05.12.2012, 5024 / 19.02.2013, 6737/2013, prin care un grup de salariaţi solicită demisia managerului Mihai Sârbu, motivat de impactul pe care actul de management practicat de acesta îl are asupra angajaţilor.
În data de 19 martie , un număr de 25 de artişti instrumentişti au comunicat conducerii încetarea fermă a activităţii, pe perioada „ nedeterminată “ , solicitând demisia sau eliberarea din funcţie a managerului Mihai Sârbu.
Astfel, concertul programat pentru data 19 martie 2013 a fost înlocuit de un concert de pian, iar cel din data de 29 martie 2013 a fost anulat. De asemenea, a fost afectată şi defăşurarea concertelor programate în cadrul programului „ Să ştii mai multe, să fii mai bun” pentru săptămâna 01- 05 aprilie 2013 , când s-au încheiat parteneriate cu şcolile din municipiul Botoşani şi Suceava.
Situaţia a adus grave prejudicii de imagine Filarmonicii de Stat Botoşani, în presa locală şi centrală fiind prezentate detaliat aspecte ale conflictului.
Întrucât pentru activitatea anului 2012 când nu se manifestau astfel de conflicte, rezultatul evaluării a fost pozitiv, nota obţinută fiind peste 7, nu există temei legal pentru încetarea imediată a contractului de management.
De altfel, condiţiile de încetare a unui contract de management sunt clar stipulate în OUG nr. 189 / 2008, privind managementul instituţiilor de cultură, primarul municipiului Botoşani neavând competenţe în acest sens, întrucât este vorba de o instituţie subordonată Consiliului Local, iar numirea şi eliberarea din funcţie sunt atributul autorităţii locale.
Potrivit competenţelor şi ţinând cont de situaţia conflictuală din această instituţie, primarul municipiului Botoşani va propune Consiliului Local, declanşarea procedurilor privind evaluarea finală a managementului acestei instituţii.
Conform prevederilor OUG nr. 189 / 2008, cu modificările şi completările ulterioare, evaluarea finală a managementului are loc cu cel puţin 150 de zile calendaristice înainte de expirarea duratei contractului de management ( adică, cel mai târziu, până la data de 01.08.2013 ).
Ţinând cont de situaţia din cadrul Filarmonicii de Stat Botoşani, în şedinţa de Consiliu Local al Municipiului Botoşani din luna aprilie se va propune spre aprobare decalarea unui calendar de desfăşurare a evaluării finale , valabil doar pentru Filarmonica de Stat Botoşani, cu desfăşurarea procedurilor în luna mai 2013.
Comisia stabilită de Consiliul Local pentru evaluarea finală a managementului va întocmi , funcţie de rezultate, un raport motivat privind încetarea sau continuarea managementului domnului Mihai Sârbu la Filarmonica de Stat Botoşani.