LOCAL | O fetiţă de un 1 an şi 3 luni, blocată într-un autoturism, a fost salvată de pompierii botoşăneni în această dimineaţă
Mama micuţei a parcat maşina în curtea Secţiei de Pediatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Botoşani, şi-a lăsat cheile şi geanta pe scaunul din dreapta şi a coborât să-şi ia copilul de pe bancheta din spate.
În urma ei, uşile s-au blocat, iar fetiţa a rămas în interior.
Speriată, mama a solicitat sprijinul pompierilor care s-au deplasat la faţa locului cu o autospecială de descarcerare, după ce încercările ei de a deschide portierele s-au dovedit a fi zadarnice.
Ajunşi la locul intervenţiei, salvatorii au reuşit să deschidă una dintre uşile autoturismului, folosindu-se de tehnica din dotare.
După aproximativ 10 minute, micuţa a putut fi strânsă în braţe de mama sa.
Este a doua intervenţie de acest gen din ultima săptămână, motiv pentru care recomandăm conducătorilor auto să nu-şi lase cheile în interior atunci când părăsesc autoturismul.
Trebuiau sa sparga un geam, era mai simplu:))))