Important

LOCAL | O femeie din Botoşani, aflată în moarte cerebrală, a salvat viețile altor două femei

Două transplanturi de cornee au avut loc zilele acestea la Spitalul Sfântul Spiridon din Iaşi.

Echipa condusă de dr. Dorin Chiseliţă, şeful Clinicii de Oftalmologie, i-a redat vederea unei femei în vârstă de 76 de ani, din judeţul Iaşi, care se afla pe lista de aşteptare. Aceasta suferea de edem cronic cornean, o afecţiune care în urmă cu ceva vreme a lăsat-o pe femeie fără vedere la unul dintre ochi.

Cea de-a două cornee a ajuns la o femeie în vârstă de 38 de ani, care în urma unui accident din adolescenţă nu mai vedea deloc cu unul dintre ochi.

Aceasta a trecut printr-o intervenţie chirurgicală mai dificilă, spun medicii, pentru că, pe lângă transplantarea corneei, i-a fost înlocuit şi cristalinul afectat de cataractă. Starea celor este foarte bună, deocamdată.

Cele două cornee au fost recoltate săptămâna trecută la Spitalul Sfântul Spiridon, de către o echipă formată integral din medici ieşeni. Donator a fost o femeie în vârstă de 50 de ani, din Botoşani, aflată în moarte cerebrală în urma unei complicaţii.

Situaţia a marcat o premieră pentru centrul de transplant din Iaşi, pentru că toate organele recoltate, adică cei doi rinichi, ficatul şi corneele, au ajuns la bolnavi care se aflau pe listele de aşteptare ale spitalelor din Moldova.

Cei doi rinichi au fost transplantaţi la doar câteva ore de la prelevare, de către medicii Spitalului Clinic Dr. C.I. Parhon, ajungând la doi bolnavi de peste 50 de ani din Iaşi şi Botoşani, care se aflau de ceva vreme în aşteptarea unui organ şu care făceau dializă.

Tot în cursul aceleiaşi zile a fost realizat şi transplantul de ficat, de către specialiştii de la Spitalul Sfântul Spiridon, primitorul fiind o persoană din Suceava, în vârstă de 42 de ani.

Sursa: ziaruldeiasi.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page