Important

LOCAL | O bunică din Botoșani are nevoie de ajutor pentru a se deplasa – FOTO

Unul dintre acei bătrâni frumoși, pe cale de dispariție, care își duc traiul cu smerenie, în știrea și ajutorul lui Dumnezeu, este și bunica Adela Cojocaru, din satul botoșănean Lișna, comuna Suharău. Femeia de 89 de ani, își poartă cu greu haina bătrâneții. Trupul său este sleit de vlagă, picioarele aproape n-o mai ajută, sprijin fiindu-i două bețe noduroase, iar cele trebuincioase traiului sunt puține. Cu toate acestea, bunicuța își petrece zilele ca o luptătoare, bucurându-se de fiecare răsărit de soare.

Și are de ce să fie bucuroasă pentru că parcursul vieții ani a fost unul roditor. Adela Cojocaru a devenit mamă adoptivă a unui copil de 5 anișor, căruia i-a modelat caracterul și l-a făcut om destoinic și reper în societate, nimeni altul decât fostul comisar Constantin Cojocariu ( TICU), fostul sef al Compartimentul Administrativ al STPF Botosani. Acest om s-a stins prematur, la 50 de ani. ,,Acest băiețel nu a fost nimeni altul decât un om cu un caracter deosebit pe care am avut onoarea sa-l cunosc, sa lucrez cu el si de la care am invatat foarte multe lucruri in cadrul Poliției de frontieră si căruia îi multumesc pentru acest privilegiu.
Acest om deosebit nu a fost nimeni altul decat Cojocariu Constantin ( Ticu)- fostul sef al Compartimentul Administrativ al STPF Botosani, care a decedat acum 1 an si jumatate într-un tragic accident rutier si pentru care port o stima deosebita. Cu atât mai mult nu am putut rămâne indiferenta și am decis să ajut aceasta bunica”, povestește Simona, polițista de frontieră care a decis să o sprijine atât cât poate. Aceasta a cerut ajutor semenilor pentru procurarea unui cadru metalic care să o ajute pe femeie să se deplaseze mai ușor. De asemenea s-ar impune un ajutor la curățenie în gospodăria bunicii și, desigur, câteva alimente care ar ajuta mult această bătrânică.
,,Bătrâna Adela se deplasează foarte greu cu 2 bete, dar intrând în casa ei am gasit-o pregătind zarzavaturile. Asa bătrână cum este la vârsta de 89 ani, își poartă singura de grija dintr-o pensie modesta, își spală singura si face de mâncare. Este un exemplu demn de urmat pentru multi alții..
Copii si nepoții au mai ajutat cat au putut dar in aceste momente nici ei, care au o anumita varsta si alte probleme de sanatate, nu se pot deplasa la dansa. Este foarte greu pentru ea, caci toata baza era in Ticu, iar acum cand el nu mai este ii este foarte greu si nu numai ei ci si întregii familii. Dacă cineva ii poate dona un cadru sa se poata deplasa mai usor, in locul celor două bete i-ar fi de mare ajutor. Dacă se mai oferă cineva sa-i faca câteva cumpărături cu cele necesare ar fi extraordinar si va rog sa ma contactați.”, a mai spus Simona.

,,Sa fim aproape de părinți, bunici si cei pe care ii avem lângă noi, deoarece maine s-ar putea să fie prea târziu. ?
Pentru orice relații ma puteti contacta la numarul de telefon:0762 225 673”…
Simona Elena

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page