Important

LOCAL | O botoșăneancă încasează 13.000 de lei pensia lunară, iar o persoană cu dizabilităţi grave doar 3 lei

Legea pensiilor a fost adusă în atenţia persoanelor vârstnice. În această dimineaţă, la Instituţia Prefectului, în cadrul şedinţei Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice, directorul Casei Judeţene de Pensii (CJP), Cristina Anton, a prezentat principalele modificări survenite la Legea Pensiilor, intrate în vigoare de la data de 12 iulie 2019.

Una din cele mai importante modificări este introducerea masteratului şi a doctoratului ca perioade necontributive asimilate stagiului de cotizare, care se adaugă facultăţii, stagiului militar, pensiei de invaliditate, concediului medical, celui pentru creşterea copilului, şomajului indemnizat, deportării, prizonieratului şi detenţiei politice.

O altă noutate constă în posibilitatea alegerii perioadelor necontributive pentru totalizarea perioadei de cinci ani în condiţiile încheierii unui contract de asigurare facultativă, care se poate plăti, acum, doar pentru perioada curentă, lună de lună.

Au survenit modificări de structură şi în ce priveşte categoriile de pensii. Astfel, sunt redefinite gradele de invaliditate, pentru posibilitatea desfăşurării unor activităţi profesionale independente în paralel.

În cadrul şedinţei au fost aduse în discuţie şi cele mai mari dar şi cele mai mici pensii de la nivelul judeţului. Potrivit directorului CJP, Cristina Anton, cele mai mici pensii sunt acordate persoanelor cu dizabilităţi grave, de până la 3 lei, astfel de cazuri fiind însă foarte puţine. Potrivit noii legi însă, toate aceste persoane vor putea opta pentru indemnizația socială minimă.

La polul opus, cea mai mare pensie este primită lunar de către o fostă femeie de afaceri, care, în baza contrubuţiilor pe care le-a acoperit în perioada de activitate, încasează 13.000 de lei. Pe locul secund se află un cadru didactic, cu 12.000 de lei pensie iar pe locul trei se află un fost lucrător în foraje şi lucrări de mediu, ce primeşte lunar câte 8.000 de lei.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page