Pentru ediția din anul 2019 a Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” – OPUS PRIMUM, acordat de Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii Mihai Eminescu, au fost expediate 19 volume.
Juriul, format din criticii Alexandru Cistelecan, Mircea A. Diaconu, Daniel Cristea Enache, Vasile Spiridon, Andrei Terian, a nominalizat cinci autori care au debutat cu volume de poezie în 2018 (ordinea este alfabetică):
Mina Decu, desprindere, Editura Charmides, 2018;
Daniela Hendea, Acordor de teremin, Editura fraACTalia, 2018;
Iuliana Lungu, KOMMOS. Procesiune pentru histerectomie, Editura fraACTalia, 2018;
Vlad Serdarian, Teritoriul animalelor, Editura Tracus Arte, 2018;
Ioana Vintilă, Păsări în furtuna de nisip, Casa de editură Max Blecher, 2018.
Mina Decu face o poezie a ambivalențelor existențiale, a fluctuațiilor între afirmare și negare, între certitudine și ezitare, între realitate și vis, în care „așteptarea îmbinată cu presimțirea prezenței” (cum zice autoarea desprinderii în penultimul poem din carte) este redată când prin versuri confesive ce conțin referințe la banalul cotidian, când prin fragmente epicizate, pigmentate cu imagini de natură suprarealistă.
Construite în jurul metaforei tereminului, poemele Danielei Hendea „reflectă realitatea vieții cu autism în versuri de o simplitate deceptivă ce camuflează tonul onest și grav. Dragostea și tandrețea alternează cu violența și neputința; sunt prezente juxtapoziții neașteptate, scheme și fragmente de diagnostic, creând un limbaj poetic proaspăt care sună surprinzător de firesc, într-un joc continuu de lumini și umbre” (Claudia Serea).
Grupate în cinci secțiuni („ca într-o tragedie antică”, remarcă Angela Marcovici pe coperta a patra a cărții), textele din volumul de debut al Iulianei Lungu conțin „versuri puternice în fiecare poem. De fapt, constată autoarea cuvântului însoțitor, ceea ce scrie nu sunt poeme, sunt texte pentru un proiect al unei confesiuni, ce se sfârșește cu devenirea în metafizica iubirii (și a trupului iubirii)”.
Aparent, Vlad Serdarian face o poezie de notație a faptului cotidian, fiecare text însă conține versuri/ imagini prin care se insinuează, subtil, nedeclarat, abia perceptibil, ecouri ale angoasei existențiale. La nivel de scriitură, impresionează jocul alternanțelor între limbajul tranzitiv (aproape reportericesc) și metafora naivă, ca în aceste versuri din poemul accident: „ne trezim consumăm dragoste și pornim.// tu curată ca o cretă/ iar eu limpede ca lacul// te așezi cuminte-n dreapta/ eu strâng încălzesc volanul// soare pasăre-argintie/ cocoțat pe semafor”.
Formată în grupul Zona nouă din Sibiu, Ioana Vintilă, a cărei poezie „se naște din bibliotecă la fel de mult ca din contemplarea galeriei de grotești a realității” (Rita Chirian), se remarcă în volumul de debut prin echilibru, la care ajunge, conform lui Radu Vancu, după mai multe căutări și convertiri: „e aici și duritatea întunecată a primelor poeme, și acumularea aluvionară de imagini hipnotice, și căutarea febrilă & înspăimântată a teritoriilor post-umane, și o intertextualitate aproape disperată cu poeții suferinței & ai detractării, și obsesia bolii & a dizabilitării. În miezul unei generații a sofisticării, Ioana Vintilă crede mai ales în intensitate – iar poezia ei, uneori tehnică până la abuz, ține întotdeauna să verifice criteriul intensității”.
Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” – Opus Primum va fi înmânat pe 15 ianuarie 2019, ora 17.00, în cadrul Galei de decernare a premiilor Opera Omnia şi Opus Primum, pe scena Casei de Cultură a Tineretului din Botoșani.
