ImportantLocal

LOCAL | Noi vrem pământ! Revolta de la Vlădeni! FOTO!

Protestăm pentru dreptate și împotriva celor care încă sunt surzi și orbi, a celor care nu vor să respecte legea, și nu vor să facă dreptate atât pentru țărani, cât și pentru biserică. Sunt unii care după atâția ani încă nu au înțeles că dreptul omului este sfânt, vor acum să dezmoștenească generații de țărani din satul Mândrești, să le ia pământurile pe care le țin din 1991 fără să fie deranjați de nimeni, fără să aibă nimeni pretenții asupra lor și acuma s-au găsit unii care se prelevă de niște legi comuniste și lacuni ale legii ca să le ia pământul acestor țărani. Comisia locală de la Bucecea a făcut un titlul de proprietate Parohiei Călinești, noi susținem și dreptatea bisericii, iar cei care au furat pământul parohiei ăia să dea socoteală și să dea pământul parohiei acolo unde a fost. Am înțeles că au făcut tot felul de afaceri cu pământul bisericii și acum dă la biserica pământul cetățenilor din Mândrești”, a spus primarul Voicu Murariu.

 

O comisie formată din subprefectul Daniela Beclea, Mihai Bâlbă, directorul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) şi specialişti din cadrul Comisiei Judeţene de Fond Funciar i-a invitat pe cei implicaţi la o serie de discuţii.

Primarul comunei Vlădeni, Voicu Murariu, a arătat hărţi cu teritoriile unităţii administrativ – teritoriale înainte de cadastrarea din perioada comunistă, iar protestatarii au arătat că s-au emis două titluri de proprietate pe aceleaşi suprafeţe de teren.

Specialiştii cadastrali recomandta primarilor să încheie un protocol între unităţi administrativ – teritoriale.

Voicu Murariu a mai spus că primarul orașului Bucecea, Andron Țâmpău, a refuzat în mod sistematic că predea terenul comunei Vlădeni, dar şi să încheie un protocol pentru un schimb de teren între cele două UAT-uri.

A spus că nu vinde de la Bucecea la Vlădeni. Este o aberație colosală!“, a mai spus primarul din Vlădeni.

Pentru moment instanţa pare a fi singura cale de soluţionare a acestui conflict..

protest-vladeni-panant (2) protest-vladeni-panant (3) protest-vladeni-panant (4) protest-vladeni-panant (5) protest-vladeni-panant (6) protest-vladeni-panant (7) protest-vladeni-panant (8) protest-vladeni-panant (9) protest-vladeni-panant (10) protest-vladeni-panant (12) protest-vladeni-panant (16) protest-vladeni-panant (17) protest-vladeni-panant (19) protest-vladeni-panant (21) protest-vladeni-panant (22) protest-vladeni-panant (24) protest-vladeni-panant (28) protest-vladeni-panant (29) protest-vladeni-panant (30) protest-vladeni-panant (31) protest-vladeni-panant (34) protest-vladeni-panant (37) protest-vladeni-panant (39) protest-vladeni-panant

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page