LOCAL | „Noi și natura” – simpozion județean la Liceul Tehnologic ”Petru Rareș” Botoșani
Cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului s-a desfășurat la Liceul Tehnologic „Petru Rareș” Botoșani în data de 30 mai 2015 ediția a IX-a a simpozionului „Noi și Natura”, organizat de prof. Ancuța Iureț, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Botoșani, Agenția pentru Protecția Mediului Botoșani și Primăria Municipiului Botoșani.
Au fost prezentate lucrări științifice pe teme de mediu:
Prezentarea Liceului Tehnologic „Petru Rareș” Botoșani
Dir. Ing. Dumitru TUDOSĂ – Liceul Tehnologic „Petru Rareș” Botoșani
Consumă responsabil
Ing. Narcisa Dumitriu – APM Botoșani
Acțiunea poluantă a compușilor organici
Dir. Adj. Cătălina Hostiuc – Liceul Tehnologic „Petru Rareș” Botoșani
Plante ocrotite de lege
Prof. Mihaela Răileanu – Liceul de Artă „Ștefan Luchian” Botoșani
Matematica pădurii
Prof. Georgeta Oniciuc – Școala Gimnazială nr.7 Botoșani
Fondul de vânătoare din pădurea Corni, Botoșani
Prof. Ancuța Iureț – Liceul Tehnologic „Petru Rareș” Botoșani
În cadrul simpozionului, elevi de la CN „AT Laurian”, Liceul „Alexandru cel Bun”, Liceul Teoretic „Nicolae Iorga”, Liceul „Dimitrie Negreanu” și Liceul Tehnologic „Petru Rareș” au susținut o sesiune de referate și comunicări pe teme de mediu.
Simpozionul a găzduit expoziții pe teme de mediu realizate de ing. Constantin Corduneanu („Aspecte ale biodiversității din situl Natura 2000: ROSCIO212 Rarău Giumalău”) și prof. Ancuța Iureț („Noi și natura”).