LOCAL | Noi reguli de circulație în municipiu: sens unic între sediul PNL și Cuza Vodă. Sensul giratoriu de la Carrefour nu va fi desființat!
Un nou sens unic va fi înființat în municipiu. Este vorba despre strada Mihail Kogălniceanu, de la sediul PNL spre strada Cuza Vodă (Biserica Vovidenia), direcție în care șoferii nu vor mai putea circula. Decizia a fost luată de comisia de sistematizare a circulaţiei din municipiul Botoşani.
“În zonă sunt o serie de sensuri unice. Este vorba despre strada Teatrului din intersecţia cu Marchian, tot până la punctul termic, sens unic. Este vorba despre sensul unic de lângă Bulevard, din Calea Naţională spre strada Teatrului, şi acest sens vine în completarea celorlalte, pentru ca circulaţia să fie fluidizată“, a precizat viceprimarul Cosmin Andrei.
Membrii comisiei nua u luat, însă, nicio decizie în privința sensului giratoriu de la intersecţia Bulevardului Mihai Eminescu cu strada Sucevei.