ImportantLocal

LOCAL | Nereguli şi în cluburile din Botoşani! Vezi ce posibilităţi de intervenţie sunt în astfel de situaţii!

Instalații electrice cu defecţiuni sau improvizaţii, neafişarea planurilor de evacuare, necunoaşterea de către angajaţii unităţilor respective a măsurilor pentru punerea în aplicare a apărării împotriva incendiilor- acestea sunt câteva dintre deficiențele depistate de lucrătorii Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani în spațiile publuice verificate imediat după tragedia de la București.

Au fost verificate până acum 14 obiective, în special PUB-uri, discoteci, săli de cinema şi restaurante.

În urma acestor verificări au fost depistate şi o serie de deficienţe, fiind aplicate opt amenzi în cuantum total de 4.000 de lei şi şapte avertismente.

Printre neregulile constatate s-au numărat folosirea unor instalatii electrice cu defecţiuni sau improvizaţii, neafişarea planurilor de evacuare, necunoaşterea de către angajaţii unităţilor respective a măsurilor pentru punerea în aplicare a apărării împotriva incendiilor, administratorii acestor spaţii fiind atenţionaţi să ia toate măsurile pentru a funcţiona în siguranţă. Până acum nu au fost identificate unităţi care să nu aibă avizele necesare de funcţionare. Reprezentanţii ISU Botoşani susţin că astfel de verificări vor continua. 

“Din punct de vedere al numărului de arşi, un astfel de necaz produs în provincie creează mai mari probleme pentru că la Bucureşti s-au putut mobiliza şi activa mai repede echipaje de intervenție și de la SMURD şi de la Ambulanță şi de la mai multe spitale. Cred că din acest punct de vedere trebuie acordată o atenție mai mare privind spitalele specializate pe regiuni ale țării. Dacă prin sistemul de organizare, prin mijloacele din dotare putem activa din mai multe județe și putem să preluăm bolnavii să îi ducem în condiții de siguranță, cred că la nivelul regiunilor se impun asemenea spitale specializate pe diferite categorii de afecțiuni. Din punct de vedere al arsurilor, există la Iaşi, pentru o situație de normalitate pot prelua, dar într-un asemenea dezastru se impune o creștere a capacităţii de tratament”, a declarat col. Radu Anton, şeful ISU Botoşani.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page