
Mănăstirea Vorona din judeţul Botoşani şi-a serbat astăzi, de sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului, principalul hram.
Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei şi un sobor impresionant de preoţi şi diaconi.
Sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului a fost marcată în mod deosebit la Mănăstirea Vorona din judeţul Botoşani. Mii de pelerini au venit încă de la orele dimineţii spre aşezarea monahală pentru a participa la slujba hramului.
Programul liturgic a început cu Agheazma mică şi a continuat cu Taina Sfântului Maslu. Cu acest prilej, a fost aşezată în incinta mănăstirii icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Această icoană veche este scoasă din sfântul altar al Bisericii “Adormirea Maicii Domnului” spre închinarea credincioşilor de sărbătoarea Izvorului Tămăduirii şi de Naşterea Maicii Domnului.
Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de un sobor de preoţi şi diaconi.
Printre cei prezenți la slujba arhierească s-au numărat și tinerii din Patriarhia Alexandriei care au participat la Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși, desfășurată în perioada 1 – 4 septembrie.
Credincioşii s-au închinat în cele trei sfinte lăcaşuri ale străvechii aşezări monahale: Biserica “Naşterea Maicii Domnului”, Biserica “Adormirea Maicii Domnului” şi Biserica “Sfântul Ierarh Nicolae”.
După citirea Sfintei Evanghelii, Înalt Preasfinţitul Teofan a adresat un cuvânt de învăţătură.
Hramul Mănăstirii Vorona s-a încheiat cu o agapă, oferită credincioşilor prin grija stavroforei Teofana Scântei, stareţa Mănăstirii Vorona.
One Comment