Începând cu acest an elevii şi funcţionarii din instituţiile publice vor trebui să dedice un moment al zilei din 29 mai eroilor neamului. Costică Macaleţi, prefectul judeţului, a solicitat tuturor directorilor instituţiilor deconcentrate, precum şi inspectorului şcolar general să rezerve câteva minute din activitatea zilei de joi, comemorării celor care s-au sacrificat pentru România.
Aşa cum se precizează şi într-o hotărâre de Guvern aprobată în mai, Ziua Eroilor va fi marcată în acest an prin intermediul ceremoniilor ce vor avea loc la monumentele Eroilor din cimitirul Pacea. În acelaşi timp, la ora 12, clopotele tuturor lăcaşurilor de cult din judeţ vor fi trase timp de trei minute, odată cu păstrarea unui moment de reculegere în toate şcolile şi liceele din judeţ, precum şi în instituţiile publice.
Ceremoniile religioase şi militare de la monumentele eroilor vor începe la ora 12 şi se vor încheia în jurul orei 12,40, toţi botoşănenii fiind invitaţi să participe.
„Ca în fiecare an, invit toţi cetăţenii municipiului, al căror program le permite, să asiste la ceremoniile închinate eroilor neamului. La fel, dacă orarul nu este prea încărcat, domnii profesori sunt rugaţi să vină cu elevii dumnealor şi, de ce nu?, să depună flori alături de coroanele instituţiilor publice. Cei care nu vor putea veni, insist să păstreze momentul de reculegere la ora 12 în clasele lor, fără a deranja prea mult activitatea didactică, şi îi rog pe dascăli să ofere toate explicaţiile necesare.”, a solicitat prefectul Costică Macaleţi.