Local

LOCAL | Modern Calor a semnat la o agenție un contract de finanțare din fonduri europene

La finele săptămânii trecute, directorul general al Modern Calor SA a semnat la Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Est un contract de finanțare din fonduri europene în valoare de 133.691 lei, 90% din  valoarea eligibilă a acestuia fiind nerambursabilă. Concret, contractul este finanțat prin Programul Operațional Sectorial – Creșterea Competitivității Economice și presupune achiziționarea pentru Modern Calor SA a unor echipamente IT și upgradarea conexiunii de internet a unității la standard broadband (de mare viteză).

Totodată, în această perioadă este în curs de realizare studiul de fezabilitate pentru un proiect destinat finalizării modernizării sistemului de alimentare centralizată cu energie termică din municipiul Botoșani. Valoarea propusă a acestui proiect este de aproape nouă milioane de euro, urmând a fi finanțat prin Programul Operațional Sectorial Mediu. Proiectul presupune reabilitarea rețelelor secundare din șapte ansambluri de locuințe, reabilitarea unor puncte termice, realizarea de racorduri din rețeaua primară de transport pentru noi consumatori, achiziția și montarea unui sistem de supraveghere și comandă de la distanță a echipamentelor, înlocuirea a peste 1400 de contori, echilibrarea hidraulică a condominiilor, reabilitarea sistemului de pompare a agentului termic și construirea unei stații electrice noi de 20 KV.

În ultimii ani s-au investit, din fonduri europene, guvernamentale și locale, peste 55 de milioane de euro pentru modernizarea și eficientizarea sistemului de producere, transport și distribuție a energiei termice din municipiul Botoșani, el devenind la ora actuală unul dintre cele mai performante din România. Ca o consecință a acestui fapt, prețul de facturare pentru energia termică furnizată populației este, la Botoșani,  printre cele mai mici din țară.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page