Conducerea Modern Calor S.A. recomandă aplicarea unor măsuri pentru reducerea semnificativă sau chiar eliminarea cheltuielilor cu cotele comune la încălzire. Aceste măsuri constau în principal în izolarea țevilor din subsoluri, casa scării sau care traversează locuințele debranșate de la rețea. Întrucât instalațiile interioare din bloc, inclusiv cele de la subsol, sunt proprietatea locatarilor, lucrările respective trebuie efectuate de către aceștia, societatea de termoficare neavând posibilitatea legală de a aloca fonduri pentru astfel de lucrări. Potrivit Legii locuinței nr. 14/1996, proprietatea comună include instalații ale clădirii aflate în folosință comună cu care a fost înzestrată în timpul construcției sau cu care a fost dotată mai târziu de către proprietari […] De asemeni, conform art. 2 și art.3, lit. B, din Legea privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari nr. 230/2007, în imobilele de tip condominiu, fiecare proprietar deține în proprietate și o cotă-parte din proprietatea comună indiviză la care nu poate renunța, întrucât aceasta se află în indiviziune forțată.
Pentru a atinge însă scopul urmărit, lucrările de izolație termică a rețelelor interioare trebuie făcute după anumite specificații tehnice, motiv pentru care, înainte de a fi efectuate trebuie consultați specialiștii Modern Calor. Totodată, după finalizarea lucrărilor, proprietarii trebuie să solicite la Modern Calor o nouă inventariere a instalaților din bloc, pentru a constata scriptic situația de fapt și efectuarea cât mai corect a calculelor de repartizare a costurilor cu încălzirea în condominiu.
Relații la telefon nr. 0231 537 100, interior 165, 169 și 173.
Asociaţiile de proprietari se constitue doar pentru administrarea spaţiilor comune, deci nu pot administra sau hotărâ în proprietatea mea privată, apartament. Preşedinţii de asociaţii au încheiat ilegal un contract cadru cu MC pentru livrarea de agent termic în apartamente. Acest contract se putea încheia numai dacă toţi proprietarii îşi dădeau acceptul sub formă de semnătură. MC o societate oarecare nu-mi poate impune mie ce să fac sau nu în apartamentul meu proprietate privată, nu are această calitate, contractele încheiate cu asociaţiile de proprietari sunt lovite de nulitate absolută. Au fost încheiate cu acceptul a doar o parte din proprietari, unii din ei induşi în eroare de preşedinţii de asociaţie ceea ce se cheamă dol. Cei de la MC ar face bine să-şi vadă de samovarul lor şi să nu ne mai poarte nouă de grijă