Important

LOCAL | Ministerul Dezvoltării va reanaliza proiectul de reabilitare a Bisericii Sf. Gheorghe

Primăria Botoșani a contestat decizia Ministerului Dezvoltării care nu mai permitea obținerea de fonduri europene pentru reabilitarea Bisericii Sf. Gheorghe din municipiul Botoșani.

Monumentul istoric se află într-o avansată stare de degradare și are nevoie urgentă de reparații.

Municipalitatea vrea să atragă fonduri europene pentru realizarea lucrărilor la lăcașul de cult, valoarea proiectului fiind de 9,8 milioane lei. Partea de cofinanțare a Primăriei ar fi 158.393 lei. Consilierii locali au aprobat indicatorii tehnico-economici pentru proiect și cheltuielie legate de acesta, numai că între timp regulile s-au schimbat.

“Am reușit să deblocăm proiectul privind reabilitarea  și dezvoltarea turistică a monumentului de arhitectură Ansamblul Bisericii Sf. Gheorghe care ne-a fost respins la un moment dat. Noi am făcut o contestație, au fost o serie de monumente respinse de pe listă legată de o neînțelegere cine semnează și cine nu semnează proiectul. Ministerul Dezvoltării Regionale a emis o instrucțiune săptămâna trecută prin care ne spune că va fi reanalizat și reinclus în procesul de evaluare, selecție și contractare proiectul nostru pentru Biserica Sf. Gheorghe. Noi am depus cererea în timp util, în data de 25 noiembrie 2016, înainte de a începe procesul de reevaluare, a fost o discuție vizavi de cine trebuie să semneze, la noi era vorba de preotul paroh care este în parteneriat cu Primăria. Eu îmi doresc ca acel proiect făcut de parohia Sf. Gheorghe să îndeplinească și toate celelalte condiții să intrăm în mod normal în procedura de selecție. Este un pas înainte”, a declarat primarul Cătălin Flutur.

În luna octombrie a anului trecut, consilierii locali au aprobat două proiecte de hotărâre ce vizează Biserica “Sf. Gheorghe”, fiind vorba de aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru proiectul “Reabilitarea și dezvoltarea turistică a monumentului istoric Ansamblul Bisericii Sf. Gheorghe”, și aprobarea proiectului și a cheltuielilor legate de acesta, precum și acordul de parteneriat dintre Primărie și Parohia “Sf. Gheorghe

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page