Conform calendarului stabilit de Federaţia SANITAS din România, acţiunile de protest din sănătate vor continua miercuri, pe 19 octombrie 2016, cu o grevă de avertisment în intervalul orar 08.00 – 10.00. La protest participă și membrii sindicatelor SANITAS din Botoşani. În perioada celor două ore de grevă, protestatarii vor asigura o treime din activitatea obişnuită şi toate urgenţele medico-chirurgicale.
Sindicatul Sanitas cere introducerea în Ordonanţa 20/2016 a angajaţilor care lucrează în serviciul tehnic administrativ – 23.000 de persoane, a funcţionarilor publici din Direcţiile de Sănătate Publică – 1.800 de oameni şi a celor din creşe şi grădiniţe, aproximativ 1.500 de persoane .
De asemenea, Sanitas mai solicită reducerea diferenţelor salariale de până la 800 de lei, între asistenţii medicali absolvenţi ai şcolilor postliceale sanitare şi cei cu studii superioare, ambele categorii având aceeaşi profesie, având aceeaşi fişă a posturilor şi aceleaşi atribuţii.
Federaţia a cerut şi reducerea diferenţelor de salarizare de până la 1.200 de lei, între spitalele clinice şi neclinice şi trecerea asistenţilor din aststenţa socială pe grila din sistemul neclinic.
“Cea mai stringentă solicitare vizează acceptarea plăţii sporurilor la nivelul anului 2016, şi nu 2009, pentru personalul care are acest drept. Cerem adoptarea de urgenţă a revendicărilor noastre, altfel în 31 octombrie va fi grevă generală în sănătate. În plus, susţinem orice acţiune a pacienţilor care atenţionează cu privire la lipsa medicamentelor.” a declarat preşedintele Federaţiei Sanitas, Marius Sepi.
În cazul în care revendicările SANITAS nu îşi vor găsi rezolvare, în data de 31 octombrie va fi declanşată greva generală, pe perioadă nelimitată.