LOCAL | Micuța biserică din Manolești Vale și-a sărbătorit hramul. Sfânta Liturghie a fost oficiată de parohul Bisericii Pacea
Astăzi, la Biserica din Manolești Vale a slujit preotul Marian Macuc, însă nu ca preot paroh, ci ca invitat din partea enoriașilor. Până a fi numit paroh la Biserica Pacea ( 7 iulie 2019), părintele Marian a slujit timp de 11 ani la Biserica din Manolești Vale, care astăzi își serbează hramul, Sfântul proroc Ilie. Consiliul și Comitetul parohial de aici, împreună cu toți credincioșii din parohie, au dorit ca păstorul lor de suflet să le facă o bucurie prin prezență și slujire.
„Timp de 11 ani, în data de 20 iulie, am sărbătorit pe sfântul prooroc Ilie Tesviteanul la Parohia Manolești Vale, unde am fost preot paroh. Cu emoție, bucurie și nostalgie derulez amintirile hramului de fiecare an. Și acum realizez că numirea mea ca preot în Parohia Pacea, nu este o simplă întâmplare, deoarece aceste două parohii au o legătură nescrisă de aproape 30 de ani”, a povestit părintele Marian Macuc.
Ideea construirii unei biserici în Parohia Manoleşti Vale a aparţinut vrednicului de pomenire preot Teodor Ieremia, care a slujit la Biserica Pacea între anii 1980-1987. În preajma sărbătorii Sfântului Ilie, Părintele Teodor a transportat la Manolești Vale câteva pietre mari cu gândul de a ridica un sfânt lăcaş. Între timp a fost donat terenul pentru biserică de doamna Maria Călin.
„Construcţia Bisericii din localitatea Manoleşti Vale s-a realizat prin contribuţia credincioşilor, prin strădania părintelui Daniel Baciu (întocmirea actelor şi turnarea temeliei), a părintelui Ciprian Scântei (ridicarea bisericii până la acoperiş), a părintelui Vladimir Orlovschi (realizarea bolţilor, finisarea exteriorului şi pregătirea pentru pictură) şi a subsemnatului, preot Marian Macuc, (pictarea, înfrumuseţarea şi dotarea bisericii cu obiecte necesare desfăşurării sfintelor slujbe). Mare parte a materialelor de construcţii au fost obţinute prin jertfa părintelui Marcel Bizubac din ținutul Neamțului. Am slujit în această parohie cu mulțumire sufletească și bucuria lucrului împlinit”, a mai spus părintele Marian Macuc.
După Sfânta Liturghie, enoriașii au sărbătorit, în mod tradițional, cu sărmăluțe și vin.
TRECUT: Preotul Bisericii Pacea a inspirat construirea Bisericii de la Manolești Vale
PREZENT: Preotul de la Manolești Vale slujește la parohia Pacea.
„Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut!” (Psalm 103, 25).