Local

LOCAL | Mesaj sindical din Prefectura Botoşani transmis personal premierul Victor Ponta

Membrii Comisiei de Dialog Social din Botoşani au putut discuta în direct cu primul-ministru Victor Ponta şi cu ministrul delegat pentru Dialog Social, Liviu Marian Pop, în cadrul unei videoconferinţe organizată de la Palatul Victoria.

Invitat de prefectul Costică Macaleţi să ia cuvântul pentru a transmite mesajele de la nivelul judeţului Botoşani, Marius Oroşanu, liderul Cartel Alfa, a ţinut să atragă atenţia asupra faptului că salariaţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului nu şi-au primit drepturile salariale câştigate în instanţă, deşi alte categorii bugetare au beneficiat de plăţile în cauză. Având oportunitatea de a discuta direct cu membrii Guvernul, Oroşanu a subliniat că nu s-au semnat contracte colective de muncă decât în 10 domenii de activitate, dar şi că se aşteaptă încă deblocarea posturilor din sistemul bugetar. Totodată, acesta a arătat că legislaţia din domeniul Dialogului Social aşteaptă o serie de corectări, iar legea salarizării unice este mai mult ca oricând necesară, dată fiind creşterea salariului minim pe economie, cauză a aplatizări salariilor din anumite domenii.

Premierul a ţinut să răspundă problematicii ridicate de la Botoşani, explicând că Guvernul a plătit drepturile salariale restante câştigate în instanţă pentru toate autorităţile aflate în directa coordonare a ministerelor şi arătând că plata salariaţilor din DGASPC ţine, în mod direct, de Consiliul Judeţean.

„Consiliul Judeţean să-şi asume şi bunele şi relele. Pentru că dacă îşi asumă doar lucrurile bune, iar când e vorba de plată arată spre Guvern, nu e în ordine. Dar vom verifica să vedem de ce la Botoşani nu s-au plătit drepturile câştigate în instanţă.”, a declarat Victor Ponta.

Prezent la întâlnire în calitate de „preşedinte interimar” al Consiliului Judeţean, aşa cum s-a prezentat premierului, Gheorghe Sorescu a explicat că în 2014 CJ şi-a planificat să plătească drepturile angajaţilor din DGASPC la finalul anului, din sume de echilibrare, acestea nemaifiind alocate de Executiv.

Ministrul Liviu Marian Pop a explicat, în acelaşi cadru, că Legea salarizării unice este în lucru la ministerele muncii, dezvoltării şi administraţiei publice şi finanţelor publice.

Guvernul a anunţat că astfel de întâlniri cu membrii comisiilor judeţene de dialog social şi conducerile diverselor ministere convocate în funcţie de tematicile stabilite, vor avea loc periodic. Problemele ridicate la nivel local vor putea fi publicate, alături de răspunsurile oficialilor, pe o platformă ce urmează a fi pusă în funcţiune, din fonduri europene, graţie unui proiect derulat prin MFE (Ministerul Fondurilor Europene).

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page