Local

LOCAL | Măsuri pentru protejarea populaţiei de efectele caniculei

Prefectul Costică Macaleţi a solicitat luni luarea unor măsuri menite să atenueze efectele caniculei asupra segmentelor vulnerabile ale populaţiei. Medicii de familie, specialiştii în sănătate publică şi primarii au fost atenţionaţi să amenajeze spaţii de prim ajutor, dotate cu apă şi aer condiţionat. Medicii veterinari şi comisarii pentru protecţia consumatorilor vor trebui să verifice în mod special alimentele uşor alterabile, iar Serviciul de Ambulanţă a fost solicitat să-şi adapteze programul de lucru în funcţie de aşteptata creştere a numărului de apelări.

Serviciile publice deconcentrate care au puncte de lucru în judeţ, precum şcolile Poşta, Direcţia Silvică vor putea, de asemenea, să amenajeze puncte de prim ajutor, pentru a veni în întâmpinarea populaţiei.

E.ON-ului i s-a solicitat promptitudine în acţiunile de remediere a reţelelor ce vor avea, cel mai probabil, de suferit din cauza temperaturilor ridicate, măsurile fiind comunicate de prefect  în cadrul unei videconferinţe cu primul-ministru interimar Gabriel Oprea.

În acest context membrii Comandamentului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă au aflat şi o serie de veşti îngrijorătoare. Astfel, după canicula din următoarele trei zile, seara de joi va putea aduce furtuni de intensitate mare în zona Botoşaniului. În plus, în următoarele 30 de zile se anunţă temperaturi, în orele amiezii, de cca 30 de grade Celsius, ceea ce va duce, cel mai probabil, la o secetă extremă.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page