LOCAL | Mărţişor inedit la Teatrul “Vasilache”
Duminică, 1 martie 2015, micii spectatori au umplut până la refuz sala de spectacol a Teatrului “Vasilache”. Premiera spectacolului “Capra cu trei iezi” a fost mărţişorul oferit în dar de artiştii teatrului, micilor spectatori. Binecunoscuta poveste a lui Ion Creangă pusă în scenă de regizorul Mihai Donţu s-a bucurat de un real succes, spectacolele jucându-se cu casa închisă. Cei care au încântat publicul botoşănean duminică dimineaţă au fost îndrăgiţii actori ai Teatrului „Vasilache”: Anamaria Chelaru, Mihaela Ştempel, Marius Rusu, Claudiu Gălăţeanu, Florin Iftode şi Cristinel Onofrei.
Iubitorii acestei minunate arte a spectacolului au mai avut parte de o surpriză, în foaierul teatrului fiind amenajată o expoziţie de păpuşi şi marionete pe care spectatorii, fie ei copii, părinţi sau bunici, le-au putut vedea prinzând viaţă în numeroase spectacole ale teatrului de-a lungul vremii.
Surprizele nu se opresc aici!
Duminică, 8 martie, la sfârşitul reprezentaţiilor „Tigrişorul Pietrek” va avea loc festivitatea de premiere a concursului „Mărţişor pentru mama”, organizat de Teatrul pentru Copii şi Tineret „Vasilache”.
Una peste alta, primăvara debutează în forţă la „Vasilache”!