Cele două marșuri de protest organizate în municipiul Botoșani, în data de 15 septembrie a.c., vor fi supravegheate de jandarmi, care, împreună cu efective de poliție și pompieri, vor lua măsurile necesare pentru asigurarea desfășurării acestora în condiții civilizate și asigurarea protecției participanților și a celorlalți cetățeni aflați pe traseele de deplasare.
Marșul de protest organizat în dimineața zilei de joi de Federația Operatorilor Români de Transport, la care este preconizată participarea a aproximativ 100 de autovehicule, va avea ca punct de plecare Rondul Lebăda.
Cea de-a doua manifestare de protest, de această dată una pedestră, se va desfășura începând cu ora 17.00 pe traseul Piața Revoluției – Maternitatea Botoșani, organizatorii anunțând participarea a 100 de persoane nemulțumite de sistemul medical.
Recomandăm participanților să respecte traseele de deplasare aprobate și orele de desfășurare stabilite, nerespectarea acestora putând atrage sancționarea contravențională a organizatorului cu amendă de la 1000 la 10000 de lei.
De asemenea, este interzis ca persoane sau grupuri de persoane care nu au legătură cu adunările publice organizate să se infiltreze în rândul demonstranţilor, cu scopul de a tulbura normala desfăşurare a acestora.