LOCAL | Marsul Respectului la Botosani – FOTO
Elevii Colegiului National Mihai Eminescu au participat astăzi, 3 Aprilie 2013, în cadrul săptămânii „Școala Altfel” la Marșul Respectului, organizat de Consiliul Școlar al Elevilor. Acțiunea a urmărit promovarea respectului față de persoanele cu dizabilități.
Elevii au parcurs traseul Colegiul Mihai Eminescu- Primăverii- George Enescu- Bucovina- Nicolae Iorga- Cuza Vodă- Casa Sindicatelor.În cadrul acestei activități au participat aproximativ 300 de elevi, însoțiți de jandarmi și cadrele didactice ale colegiului,
Consiliul Școlar al Elevilor ține să le mulțumească autorităților locale în special Inspectoratului Judetean al Jandarmeriei Botoșani și cadrelor didactice care au participat la această activitate.
Această activitate s-a desfășurat foarte bine după părerea organizatorilor și a organelor de ordine chiar dacă vremea nu a ținut cu aceștia.