ImportantLocal

LOCAL | Marșul Factorilor Poștali a trimis doi finaliști la faza regională

Marinica Huşman, din Vlădeni și Florin Radu Andrici din Botoşani sunt poștașii care vor reprezenta județul  Botoșani la faza regională a „Marşului factorilor poştali”. Ei s-au clasat primii la competiția județeană, care s-a desfășurat sâmbătă, pe stadionul municipal.

La startul celei de-a 37-a ediții s-au aliniat 40 de bărbaţi şi 15 femei, toţi lucrători poştali, din cele 170 de persoane înscrise inițial pe listă.

Aceștia au mărșăluit 3.000 de metri, probă stabilită pentru femei, respectiv 7.000 de metri, probă pentru bărbaţi.

La femei s-a impus Marinica Huşman, din Vlădeni. Pe locul 2 s-a clasat Maria Cameluşa Leonte, de la Oficiul Poştal Dorohoi, iar pe 3 a ajuns Crina Baciu din Botoşani.

La bărbaţi, pe podium au urcat  Florin Radu Andrici din Botoşani, Constantin Cute din Darabani şi Adrian Valeriu Dragută din Dorohoi.

Câştigătorii au primit medalii, trofee, flori şi diplome, dar şi premii în bani. Premiul I a fost răsplătit cu 300 de lei, locul II cu 200 de lei, iar locul III cu 100 de lei.

„Marşul factorilor poştali” a fost organizat de Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page